Românii vor să investească, dar nu ştiu de unde să înceapă. Cum să începi dacă informaţia rămâne încă superficială ?
Interesul românilor pentru investiţii creşte vizibil de la an la an, însă acest apetit tot mai mare pentru plasarea banilor este însoţit de o problemă structurală, lipsa unei informări solide. Deşi tot mai mulţi români cochetează cu ideea de a investi, realitatea arată că baza de cunoştinţe rămâne fragilă, iar deciziile sunt adesea construite pe informaţii incomplete sau superficiale.
„Vedem un interes tot mai mare pentru investiţii din partea românilor, ceea ce reprezintă un comportament responsabil care poate contribui la un viitor mai sigur. Primul pas este accesul la informaţii uşor de înţeles, iar rolul nostru ca instituţie financiară este să oferim explicaţii clare şi soluţii adaptate fiecărui profil de investitor, astfel încât deciziile să fie luate în cunoştinţă de cauză.”, declară Mihail Ion, Vicepreşedinte Retail şi Membru al Directoratului Raiffeisen Bank România
Datele dintr-un realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu Appinio, arată clar această discrepanţă. Mai mult de jumătate dintre români, circa 57%, recunosc că sunt puţin sau deloc informaţi în legătură cu produsele de investiţii. În acelaşi timp, există şi un nucleu de încredere în care aproximativ o treime consideră că are cunoştinţe destul de bune.
Această polarizare sugerează o piaţă aflată într-o fază de tranziţie, în care interesul a depăşit deja nivelul de educaţie financiară.
În lipsa unor repere clare, românii îşi construiesc propriul „ecosistem” de informare. Internetul devine principala sursă, 40% dintre respondenţi apelează la site-uri de profil şi forumuri pentru a înţelege cum funcţionează investiţiile. Este un semn al accesibilităţii, dar şi al riscului: informaţia este abundentă, însă nu întotdeauna verificată sau adaptată nivelului fiecărui investitor.
Banca rămâne, totuşi, un punct important de sprijin, fiind menţionată de 32% dintre respondenţi, ceea ce arată că instituţiile financiare continuă să joace un rol relevant în procesul de educare. În paralel, recomandările din cercul apropiat, prieteni sau familie, contează pentru 26% dintre români, confirmând că deciziile financiare sunt încă influenţate puternic de experienţele personale ale altora.
Pe lângă acestea, aplicaţiile dedicate de investiţii (20%) şi social media (19%) completează tabloul, conturând un mix de surse în care graniţa dintre informaţie utilă şi zgomot este tot mai greu de delimitat. Practic, românii învaţă să investească din mai multe direcţii simultan, dar fără o structură coerentă.
De aici apare şi întrebarea esenţială, cum începi să investeşti într-un context în care informaţia există, dar nu este întotdeauna clară, filtrată sau suficient de profundă? Răspunsul nu ţine doar de acces, ci de capacitatea de a selecta, înţelege şi aplica corect informaţiile disponibile.
În acest moment, piaţa locală pare să fie prinsă între două etape, una în care investiţiile devin tot mai populare şi una în care educaţia financiară încearcă să ţină pasul. Iar până când cele două se vor alinia, investitorul român va continua să navigheze între entuziasm şi incertitudine, în căutarea unui punct de plecare care să fie, în acelaşi timp, sigur şi bine fundamentat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













