♦ În timp ce media Uniunii Europene este de 6,6%, doar 1,8% dintre salariaţii români au declarat că lucrează, în mod obişnuit peste 49 de ore pe săptămână ♦ În Grecia, ponderea lor este de 12,4%, iar în Cipru de 10%.

România se află printre statele europene cu cea mai mică pondere a angajaţilor care fac ore suplimentare, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Aşadar, în 2024 doar 1,8% dintre salariaţii români cu vârste între 20 şi 64 de ani declara că au lucrat peste program.

La nivelul Uniunii Europene, 6,6% dintre angajaţi au lucrat în 2024 într-un program prelungit. Eurostat defineşte orele de lucru lungi ca fiind programul lucrătorilor care petrec de obicei 49 de ore sau mai mult pe săptămână la locul de muncă.

Procentul este de aproape patru ori mai mic decât media Uniunii Europene, de 6,6%, şi la mare distanţă de ţările aflate în vârful clasamentului, precum Grecia, unde 12,4% dintre angajaţi au făcut ore suplimentare, sau Cipru şi Franţa, care depăşesc pragul de 9%.

Astfel, statisticile oficiale de la nivel european arată că în 2024 6,6% dintre persoanele angajate cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani din UE lucrau ore suplimentare.

Această pondere a angajaţilor cu ore lungi de lucru a scăzut în timp, de la 9,8% în 2014 şi 8,4% în 2019.

Dintre ţările UE, Grecia a avut cea mai mare pondere de angajaţi care au lucrat ore suplimentare (12,4%), urmată de Cipru (10,0%) şi Franţa (9,9%). La polul opus, cele mai mici rate au fost înregistrate în Bulgaria (0,4%), Letonia (1,0%) şi Lituania (1,4%).

„Dintre toate grupele ocupaţionale, aşa cum sunt definite de clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor (ISCO), orele lungi de lucru au fost cele mai frecvente în rândul angajaţilor din agricultură, silvicultură şi pescuit (26,2% din totalul persoanelor angajate în această grupă ocupaţională) şi al managerilor (21,1%). Ponderea persoanelor care lucrează pe cont propriu şi care au lucrat multe ore, 27,5%, a fost mai mare decât cea a angajaţilor, care a fost de 3,4%“, scrie Eurostat.

Programul de lucru obişnuit este definit de Eurostat ca numărul de ore lucrate în mod obişnuit pe săptămână şi cuprinde toate orele, inclusiv orele suplimentare, plătite sau neplătite, pe care persoana le lucrează în mod normal, dar exclude drumul dintre casă şi locul de muncă şi timpul necesar pentru pauza principală de masă.