Ritmul restructurării în bănci a încetinit, în timp ce profiturile ating niveluri record. Doar 47 de salariaţi au plecat din bănci în ultimul an. Numărul sucursalelor bancare este mai mic cu 107 faţă de S1/2021

Autor: Claudia Medrega Postat la 31 august 2022 140 afişări

Un număr de doar 47 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc în ultimul an şi 107 sucursale şi agenţii bancare au fost închise comparativ cu situaţia de la sfârşitul primului semestru (S1) din 2021, ritmul restructurării în bănci încetinind, după cum reiese din datele BNR.

Ritmul restructurării în bănci a încetinit, în timp ce profiturile ating niveluri record. Doar 47 de salariaţi au plecat din bănci în ultimul an. Numărul sucursalelor bancare este mai mic cu 107 faţă de S1/2021

♦ Băncile de pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul lui S1/2022 un număr de 51.847 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a ajuns la 3.643 ♦ Faţă de 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din bănci şi peste 44% dintre sucursale s-au închis ♦ Pe parcursul întregului an 2021, un număr de 180 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.011 de salariaţi au plecat din sistem.

Un număr de doar 47 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc în ultimul an şi 107 sucursale şi agenţii bancare au fost închise comparativ cu situaţia de la sfârşitul primului semestru (S1) din 2021, ritmul restructurării în bănci încetinind, după cum reiese din datele BNR.

Comparativ, între S1/2021 şi S1/2020 un nu­măr de 1.013 bancheri au ieşit din sistem şi 206 unităţi bancare teritoriale şi-au închis porţile. Restructurarea sistemului bancar a continuat astfel într-un ritm mai lent, după ce accelerase în 2020 şi 2021 în contextul pandemiei de COVID-19, băncile care activează pe piaţa românească ajungând să aibă la sfârşitul primelor şase luni din 2022 un număr de 51.847 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.643.

Pe parcursul întregului an 2021, un număr de 180 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.011 de salariaţi au plecat din sistem. În 2020, 183 de sucursale şi agenţii bancare au dispărut şi 456 de salariaţi au plecat din banking, după ce în 2019 peste 320 de unităţi bancare au fost închise şi 631 de salariaţi au ieşit din banking. La sfârşitul anului 2021 băncile de pe piaţa românească au ajuns să aibă 51.639 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.655.

Dincolo de impactul pandemiei de COVID-19, care a mutat în 2020 şi în 2021 în mediul online mare parte din activitatea bancară şi nu numai, în ultimii ani ajustarea reţelei teritoriale a băncilor a venit şi în urma tăierii costurilor, dar şi pe fondul consolidării sistemului bancar, în urma fuziunilor şi achiziţiilor, precum şi în urma tranzacţiilor cu portofolii. Numărul băncilor de pe piaţa românească a coborât la 34.

Modelul de business bazat pe tehnologie, pe digitalizare, a devenit pariul multor comercianţi în ultimii ani, iar băncile, la fel ca supermarketurile, pun practic clienţii la treabă să-şi acceseze singuri produsele dorite, să le obţină singuri şi să le plătească/ramburseze singuri, reducându-se numărul angajaţilor din front-office, al „casierilor“ clasici. În contextul pandemiei de COVID-19 retailerii şi bancherii au început să mizeze mai mult pe revoluţia digitală. Astfel, dacă la nivelul supermarketurilor vorbim de case  de marcat cu self check-out, fiind redus numărul de casieri, sau vorbim de platforme de comerţ online, în banking vedem tot mai multe produse care pot fi accesate online, fără deplasarea la bancă.

În perspectivă, restructurarea va continua şi ca o consecinţă a pandemiei, care a accelerat procesul de digitalizare, dar şi consolidarea sistemului bancar autohton se va manifesta în continuare în condiţiile în care mai există bănci, în special cele cu o cotă de piaţă de sub 1%, care îşi caută cumpărători, costurile pentru menţinerea pe piaţă mai ales în noile condiţii fiind mari.

La începutul crizei economice precedente, din 2008/2009, restructurările operate pe piaţa bancară locală au fost destul de ezitante, însă s-au accentuat ulterior.

Faţă de 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din acest domeniu şi peste 44% dintre sucursalele bancare şi-au închis porţile la nivelul întregului sistem bancar, odată cu tăierea costurilor, mutarea unei părţi din activitatea bancară în mediul online, dar şi ca urmare a dispariţiei mai multor bănci din statistici

Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.

Faţă de vârful din 2008 se constată că 19.775 de salariaţi au plecat din sistem, scăderea fiind de 27,6%. Totodată, 2.909 de unităţi bancare s-au închis în această perioadă, ajustarea fiind de 44,4%.

Comoditatea, rapiditatea şi controlul asupra contului bancar sunt principalele beneficii identificate de români în utilizarea mediului online pentru operaţiunile bancare, potrivit unui studiu comandat în T1 de Raiffeisen Bank, Concret, 8 din 10 români asociază serviciul de mobile banking cu accesibilitate 24/7, rapiditate, transfer uşor de bani între diferite conturi, şi o relaţie mai simplă cu banca. Totuşi, aproape 7 din 10 români consideră aplicaţiile de mobile banking mai dificil de utilizat. În acelaşi timp, teama de fraude online (45%) şi problemele de securitate şi confidenţialitate (35%) reprezintă principalele obstacole în folosirea aplicaţiilor de online banking de către români.

Băncile au în continuare cheltuieli de funcţionare mari, în ciuda procesului de restructurare a unităţilor teritoriale şi† a reducerii numărului de angajaţi, în condiţiile în care cu toate că numărul salariaţilor a scăzut salariile au fost majorate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de personal din bănci, după scăderile din anii de criză, salariile bancherilor au intrat pe un trend ascendent în ultimii ani. Salariul mediu din bănci este în jur de 6.000 de lei net/lună. Comparativ cu anul 2008, salariul mediu net al bancherilor este mai mare cu circa 2.000 de lei.

După un deceniu, cu toate creşterile salariale, bancherii au coborât de pe primul loc deţinut în 2008 spre finalul topului 10 al celor mai bine plătiţi salariaţi din economie.

Câştigul mediu net al bancherilor este aproape dublu faţă de salariul mediu net pe economie. Însă, ritmul de creştere al salariilor din bănci rămâne sub evoluţia salariului mediu net de la nivelul întregii economii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Dacă privim veniturile la nivel de top management în sectorul privat câştigurile bancherilor locali nu sunt cunoscute, dar palierul de pornire al salariilor şefilor de bănci este în jur de 30.000 de euro pe lună. La băncile de stat salariile sunt în jur de 21.000 de euro pe lună. Preşedinţii celor două bănci de stat, CEC Bank şi EximBank, Bogdan Neacşu şi Traian Halalai, au câştigat peste 1,2 mil. lei (în jur de 250.000 de euro) în anul 2021, conform declaraţiilor de avere publicate, adică în jur de 21.000 de euro pe lună.

Potrivit statisticilor Autorităţii Bancare Europene (EBA), România a avut în 2020 trei bancheri cu câştiguri anuale de peste 1 milion de euro, adică 5.000 de euro pe zi, doi din top management şi celălalt din supraveghere, la fel ca Portugalia, Ungaria şi Slovenia, în timp ce Grecia nu are niciun bancher în top, Bulgaria şi Malta au câte un singur bancher milionar, iar Cipru are doi bancheri în acest clasament.

Pe de altă parte, în topul european al intermedierii financiare, băncile din România au coborât spre coada clasamentului, având printre cele mai scăzute ponderi ale creditelor şi ale activelor bancare în PIB, de 26-27%, respectiv 50%.

La nivelul sistemului bancar, cheltuielile cu personalul au rămas dominante în structura costurilor de exploatare ale băncilor (48%), ca urmare a uşoarei creşteri a salariului mediu net agregat. Băncile mari cumulează 73,1% din cheltuielile operaţionale (pondere situată sub cota lor de piaţă, rezultat al unei eficienţe operaţionale mai ridicate), potrivit BNR.

În ceea ce priveşte pregătirea angajaţilor, băncile cu un nivel mai înalt al pregătirii personalului bancar sunt mai eficiente şi profitabile, înregistrând niveluri mai scăzute ale ratelor creditelor neperformante după criza financiară mondială, după cum reiese dintr-un studiu realizat de experţi din BNR.

În ultimii patru ani, sistemul bancar a raportat profituri mari. Anul trecut, profitul la nivelul sistemului bancar a ajuns la un record de 8,2 mld. lei, peste câştigul din 2020, de circa 5 mld. lei.

Iar în primul semestru din 2022 profitul băncilor s-a apropiat de 5 mld. lei, marcând un nou record isotric, după ce în trei luni din 2021 băncile adunaseră un câştig de 2 mld. lei, peste nivelul din acceaşi perioadă din 2021.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
banci,
salariati,
restructurare,
profit,
record

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.