Revista presei economice din Romania

Postat la 30 august 2010 13 afişări

Ziarele de luni scriu de afacerile din jurul Fondului Proprietatea, deschiderea centrului de testare al Renault de la Titu, cursurile de recalificare organizate in septembrie pentru someri si noile afaceri de turism din satele Deltei.

Cum sa faci o afacere profitabila dupa o jumatate de an: Gandul prezinta povestea unui tanar de 25 de ani care a deschis, cu 15 angajati, un restaurant si un serviciu de catering cu profit - prima dintr-un serial cu 20 de povesti de firme mici care au reusit sa reziste anul acesta crizei. Ministerul Agriculturii vrea sa acorde in acest an din bugetul intern plati nationale directe complementare, astfel incat sprijinul alocat agricultorilor sa ajunga la o valoare apropiata de cea din 2009 - 117-118 euro/ha.

"Performanta la recalificare: un loc disponibil la peste 260 de someri", titreaza Evenimentul Zilei, referindu-se la cele 118 programe de formare profesionala care vor fi organizate in luna septembrie de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Ministerele strang cureaua, primarii nu: pe primele sapte luni, datele de la Finante arata ca in timp ce la bugetul de stat cheltuielile cu bunurile si serviciile au scazut cu 25%, la judete au crescut cu aproape 8%.

Institutul pentru Tehnologii Criogenice de langa Ramnicu Valcea produce tone de apa fara deuteriu, denumita si "apa vie", scrie Romania Libera: apa miraculoasa se vinde cu 10 dolari/litru, iar comenzile depasesc capacitatea de productie. Un sat din Delta Dunarii dezafecat de regimul comunist a ajuns cea mai noua atractie turistica a zonei: Tatanir are 54 de locuitori si aproape 100 de locuri de cazare si se afla pe Bratul Chilia al Dunarii, la cca 40 km de Tulcea.

"Fondul Proprietatea: raiul speculatorilor, iadul proprietarilor" este concluzia unui articol din Adevarul care isi propune sa prezinte radiografia unui sistem creat pentru restituirea prin actiuni a bunurilor neretrocedabile in natura, dar care a ajuns sursa de profit pentru speculatori. Ministerul Finantelor trebuie sa ramburseze bancilor comerciale, in ultimele patru luni ale anului, peste trei miliarde de euro, iar cheltuielile cu dobanzile dupa primele sapte luni au ajuns la aproape 1% din PIB.

Ziarul Financiar a rezumat plusurile si minusurile ministrilor din cabinetul Boc: Guvernul a trecut la restructurare, dar din pacate doar in ultimul moment, iar masurile de relansare economica si eficientizare a actului administrativ lipsesc. Renault Technologie Roumanie, care lucreaza deja la urmatoarea generatie a modelului Logan si care a proiectat mai mult de 50% din SUV-ul Duster, porneste operatiunile de testare de la Titu pe 15 septembrie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-7055988
7055988
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.