Reţeaua de magazine Oncos din Cluj a intrat în insolvenţă

Postat la 07 aprilie 2014 94 afişări

Oncos Grup din Cluj, producător şi distribuitor de carne de pui, ouă pentru consum, pâine şi produse de patiserie, cu afaceri de aproape 150 de milioane de lei, îşi restructurează business-ul, cerând şi obţinând intrarea în insolvenţă a reţelei de 44 de magazine pe care o deţine.

Reţeaua de magazine Oncos din Cluj a intrat în insolvenţă

 "Necesitatea restructurării vine în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei şi a lipsei unei finanţări corespunzătoare a afacerii, care au cauzat un dezechilibru financiar companiei. Decizia are ca obiectiv însănătoşirea afacerii, care să îi permită să îşi continue activitatea în mod avantajos pentru clienţi, parteneri şi furnizori, şi profitabil pentru companie", se arată într-un comunicat al companiei transmis MEDIAFAX.

Restructurarea afacerilor Oncos se face la cererea companiei, iar în cadrul procesului de redresare obiectivele sunt păstrarea locurilor de muncă, a structurii centrelor de producţie şi a celor de distribuţie şi vânzare. Grupul Oncos a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de peste 148 de milioane de lei.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii grupului au afirmat că au cerut la tribunalul Cluj intrarea în insolvenţă a firmei Oncos SA, care deţine 44 de magazine, iar instanţa a admis cererea. Reţeaua de retail este prezentă în judeţele Cluj, Sălaj, Mureş şi Bistriţa-Năsăud. Produsele Oncos sunt comercializate şi pe pieţele externe din Ungaria, Italia, Cehia, Slovacia şi Grecia.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/reteaua-de-magazine-oncos-din-cluj-a-intrat-in-insolventa-12418024
12418024
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.