Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul privind bonurile fiscale, de la 1 martie

Autor: Ovidiu Tempea Postat la 16 februarie 2015 629 afişări

Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor privind obligaţia de a primi bon fiscal sau îl vor pune la dispoziţia clienţilor, la fiecare masă, astfel încât aceştia să-l poată citi permanent, potrivit unui proiect de ordin elaborat de MFP.

"Începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici care au obligaţia, potrivit legii, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, afişează anunţul prevăzut la art.1 la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în aşa fel încât să fie vizibil clienţilor. Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club, şi altele asemenea, asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare", se arată în proiectul de ordin postat pe pagina web a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Proiectul de ordin stabileşte modelul şi conţinutul anunţului de atenţionare a clienţilor referitor la obligaţia de a primi bonul fiscal, prevăzută şi în OG 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Anunţul are sigla Ministerului Finanţelor şi va avea în antet Guvernul României şi Ministerului Finanţelor Publice, după care prezintă mai multe avertismente şi drepturi:

"Dacă nu primiţi bon fiscal, aveţi obligaţia să-l solicitaţi.

În cazul unui refuz, aveţi dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.

Solicitaţi şi păstraţi bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare şi ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale.

Est interzisă înmânarea către client a altui document, care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, decât bonul fiscal.

Pentru a semnala nerespectarea obligaţiilor legale ale operatorilor economici, puteţi apela gratuit, non-stop, serviciul TelVerde al MInisterului Finanţelor Publice 0800.800.085".

Firmele obligate prin lege să utilizeze aparate de marcat electronice pentru emiterea bonurilor fiscale, în principal comercianţii care vând direct către populaţie, trebuie să înlocuiască treptat aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele echipate cu jurnal electronic şi să le conecteze la sistemul de supraveghere şi monitorizare, în vederea transmiterii datelor către ANAF.

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale, ocazională, va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de 1 milion lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen (30 de zile).

În cadrul loteriei bonurilor fiscale se vor extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului şi data emiterii bonului.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani.

Dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BONURI FSCALE,
ANUNŢ,
RESTAURANTE
/actualitate/restaurantele-barurile-si-cluburile-vor-publica-pe-meniu-anuntul-privind-bonurile-fiscale-de-la-1-martie-13832638
13832638
comments powered by Disqus
Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
Tehnologia REVOLUŢIONARĂ care schimbă totul: Oraşele „deştepte” devin realitate şi pentru români Tehnologia REVOLUŢIONARĂ care schimbă totul: Oraşele „deştepte” devin realitate şi pentru români
Dezvăluiri: Ce vor românii de fapt de la un desert. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni din domeniu
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Luptătorul K1 Cătălin Moroşanu va deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Galaţi Luptătorul K1 Cătălin Moroşanu va deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Galaţi
Tudose, ironic: Prefectul de Brăila a fost la o şedinţă de partid.Nu s-a făcut politică, s-au recitat psalmi
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.