LIVE: ZF Cei mai mari jucatori din economie. Timpul actiunii 2021

Regele celui mai periculos sindicat al crimei din lume are 23 de ani si se laudă cu sute de victime şi numeroase răpiri

Postat la 23 iunie 2016 757 afişări

Regele celui mai periculos sindicat al crimei din lume are 23 de ani si se laudă cu sute de victime şi numeroase răpiri

Şeful celei mai de temut găşti din Venezuela a descris în amănunt modul în care îşi hărţuieşte victimele, în care îi ucide pe cei nu achita răscumpărarea şi cum funcţionează reţeaua de ofiţeri corupţi din poliţie, au scris cei de la Daily Mail.

În cadrul unui interviu tulburător, realizat la ameninţarea pistolului, interlopul a spus că nu are remuşcări faţă de valul de teroare pe care l-a provocat în Caracas. "Dacă nu primim banii  după o săptămână", povesteşte regele crimei, "săpăm o groapă de doi metri şi îi împuşcăm în faţă, astfel încât nimeni să nu îi poată recunoaşte."

Interlopul în vârstă de 23 de ani s-a lăudat cu privire la numeroasele răpiri de care se face responsabil, profitând de o naţiune atât de săracă încât oamenii caută de mâncare prin gunoaie. "Nu regret nimic", a spus el, "oamenii pe care i-am răpit erau plini de bani".

Sumele cerute pentru răscumpărare au crescut într-un ritm ameţitor în ultimii 5 ani: prima răpire a găştii, din 2011, le-a adus 120 de dolari; astăzi, ei cer 12.000 de dolari. Şi toate acestea în condiţiile în care salariul mediu în Venezuela e de 17 dolari pe lună, scriu cei de la Daily Mail.

Numărul răpirilor din Venezuela a crescut vertiginos pe măsură ce statul s-a adâncit tot mai mult în criza financiară. Caracas, considerat cel mai periculos oraş din lume, are cea mai mare rată a criminalităţii: 3.946 de crime doar anul trecut într-un oraş cu o populaţie de 3,3 milioane.

Poliţia recunoaşte, în mod public, că nu poate face faţă găştilor şi sindicatelor criminale. Santiago Rosas, directorul poliţiei municipale din Caracas, susţine că poliţia poate asigura protecţie pentru 9% din populaţia activă.

Potrivit raportului Transparency International, Venezuela este a 9-a cea mai coruptă ţară din lume.

Foto: Business Insider

Urmărește Business Magazin

/actualitate/regele-celui-mai-periculos-sindicat-al-crimei-din-lume-are-23-de-ani-si-se-lauda-cu-sute-de-victime-si-numeroase-rapiri-15504307
15504307
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: De ce în Bucureşti nu se pot organiza mai multe concerte sau evenimente sportive, politice, sociale şi chiar economice. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.