Realităţile epocii Trump: Politica comercială a SUA, dictată de prieteniile personale ale preşedintelui. „Orice problemă care îi atrage atenţia poate deveni parte din agenda comercială”
Donald Trump a ameninţat că va impune tarife vamale de 50% asupra bunurilor importate din Brazilia ca represalii faţă de situaţia politică internă din această ţară, cel mai extrem caz de până acum în care preşedintele american foloseşte politica comercială pentru a exercita presiuni în chestiuni politice, notează Bloomberg.
Într-o scrisoare trimisă miercuri autorităţilor braziliene, Trump face apel la guvernul Brazilian să renunţe la acuzaţiile împotriva fostului preşedinte Jair Bolsonaro, acuzat de implicare într-o tentativă de lovitură de stat. „Acest proces nu ar trebui să aibă loc. Este o vânătoare de vrăjitoare care trebuie oprită IMEDIAT!”, a scris Trump.
Preşedintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, i-a răspuns printr-o postare pe reţelele sociale, declarând că ţara sa nu va fi „influenţată” de nimeni şi că justiţia braziliană este suverană: „Orice creştere unilaterală a tarifelor va fi întâmpinată cu măsuri de reciprocitate economică, în conformitate cu legislaţia braziliană”.
Lula a adăugat că „suveranitatea, respectul şi apărarea intransigentă a intereselor poporului brazilian” ghidează relaţiile externe ale ţării.
Trump a mai folosit în trecut tarifele vamale ca instrument de presiune geopolitică.
În ianuarie, a anunţat tarife dure împotriva Columbiei, dar a retras rapid ameninţarea după un acord privind repatrierea migranţilor.
A impus tarife de 20% Chinei pentru presupusul eşec în stoparea traficului de fentanil şi a ameninţat ţările BRICS cu taxe mai mari pentru că ar submina dolarul american.
Potrivit fostului negociator comercial american Stephen Olson, este fără precedent ca SUA să impună tarife pentru a opri un proces juridic dintr-o ţară străină.
„Semnalul transmis este că orice problemă care îi atrage atenţia lui Trump poate deveni parte din agenda comercială. Asta pune sub semnul întrebării eficienţa negocierilor privind tarifele”, a spus Olson.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













