Reacţia lui Victor Ponta după decizia de plagiat: Decizia este politică. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine

Postat la 20 iulie 2012 13 afişări

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).

"Potrivit Legii educaţiei fãcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, ANCS. Acea comisie s-a pronunţat definitiv, ieri, şi decizia ei arată că nu există plagiat. Facultatea de Drept a refuzat să încalce legea, iar ce se decide azi este o decizie politică, dovadă că nu am fost chemat niciodată să-mi exprim un punct de vedere. Atenţie! Este singura dată când nu am fost chemat, iar această comisie nu a funcţionat până acum niciodată. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine", a spus premierul Victor Ponta.

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ponta,
plagiat,
decizie,
comisie,
etica
/actualitate/reactia-lui-victor-ponta-dupa-decizia-de-plagiat-decizia-este-politica-este-o-comisie-ad-hoc-facuta-special-pentru-mine-9893166
9893166
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.