Rata anuală a inflaţiei a continuat trendul ascendent în octombrie şi a urcat la 6,9%. Motorina şi benzina au condus în topul creşterilor de preţ, cu 43%, respectiv 33%, alături de chirii, cu un plus de 38% an la an
Rata anuală a inflaţiei a continuat trendul ascendent în octombrie şi a urcat la 6,9%, de la 6,6% cu o lună înainte, cele mai mari creşteri de preţ fiind la servicii, de 11%, potrivit datelor INS.
În acelaşi timp, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,6%, iar alimentele cu 3%.
Comparativ cu luna septembrie, preţurile s-au majorat în octombrie cu 0,8%.
Dintre alimente, cele mai mari majorări de preţuri an la an s-au menţinut la cafea, cu 12%. Ouăle se află în continuare pe locul secund cu o creştere a preţurilor de 10,5%, în timp ce laptele de vacă s-a scumpit cu 8%.
În această perioadă, uleiul şi-a majorat preţul cu 8%, carnea de vacă cu 7%, iar peştele proaspăt cu 5%.
În schimb, zahărul s-a ieftinit cu 0,8%, untul cu 0,7%, făina cu 2,5% şi mălaiul cu 2,8%. Tot în scădere a fost şi preţul la cartofi, cu 2,5%, la fasole boabe, cu 0,65%, precum şi la fructele proaspete, cu 15%.
Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din octombrie sunt la motorină, 43,45%, urmate de cele la benzină, 33%.
Tarifului energiei electrice a continuat să crească şi şi-a majorat tariful (după încetarea efectului de bază ca urmare a eliminării schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor) în luna octombrie 2026 cu 4%.
Alte majorări au fost consemnate la energie termică (9,61%), tricotaje (6,74%), cărţi, ziare, reviste (6,31%), detergenţi (5,92%), tutun şi ţigări (5,72%). Nu în ultimul rând, şi articolele de igienă şi cosmeticele s-au scumpit cu 3,83%, iar medicamentele şi-au majorat preţurile în octombrie cu 2,14%.
În ultimul an, preţul gazelor a crescut cu 1,4%.
În categoria serviciilor, chiriile au condus în topul creşterilor, cu un plus de 38%, urmate de tarifele la biletele de avion, care s-au majorat cu 14%, apă, canal şi salubritate, cu 13,7% şi abonamentele de televiziune, cu 13%.
În acelaşi timp, asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 8,4%, transportul urban şi-a majorat tariful cu 2,3%, iar cel rutier cu 8,4%.
Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7%, iar rata medie în ultimele 12 luni (noiembrie 2025 – octombrie 2026) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2024 – octombrie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,3%. Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,96%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










