RAR poate verifica, începând de joi, maşinile pe care românii intenţionează să le cumpere

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 mai 2022 500 afişări

Registrul Auto Român îşi asumă rolul de consultant tehnic în materie de achiziţii auto şi anunţă că poate verifica, începând de joi, maşinile pe care românii intenţionează să le cumpere.

RAR poate verifica, începând de joi, maşinile pe care românii intenţionează să le cumpere

Două din 10 maşini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare. De la cele mai simple, cum ar fi serii de motor ilizibile, lipsa codului de motor sau lipsa plăcuţei producătorului, până la cele mai grave precum modificarea seriei de caroserie/şasiu.

O parte dintre aceste deficienţe reprezintă motive întemeiate de a refuza cumpărarea autovehiculului folosit. Neconformităţile legate de elementele de identificare pot determina respingerea definitivă a maşinii la RAR şi blocarea acesteia, de regulă fără posibilitatea readmiterii în circulaţie.

Începând de joi, la RAR Griviţa, sediul central al instituţiei, oamenii pot merge cu autovehiculul pe care intenţionează să îl cumpere pentru o verificare amănunţită.

„RAR dispune de expertiza necesară identificării situaţiilor care pot face diferenţa atunci când scoateţi banii din buzunar să vă luaţi o maşină. Inginerii RAR au văzut de-a lungul timpului cât de vulnerabili sunt clienţii atunci când cumpără un autovehicul. Pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, oamenii pot fi uşor păcăliţi de cei care, cu rea credinţă, pun la bătaie maşini cu defecţiuni ascunse, cu kilometrajul măsluit sau, şi mai grav, cu probleme de identificare. Acestea din urmă îi pot pune în situaţia nedorită de a cumpăra un autovehicul pe care să nu îl poată folosi”, transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, Registrul Auto Român.

„Ne asumăm rolul de consultant tehnic în materie de achiziţii auto şi considerăm că sfatul nostru poate cântări semnificativ la decizia de a cumpăra o maşină. Ca şi cumpărător, dacă am de ales între două oferte similare din punct de vedere al preţului, una expertizată deja de RAR în vederea transferului de proprietate, iar cealaltă nu, în proporţie de 99% o voi alege pe cea certificată de RAR. Recomand tuturor cumpărătorilor să apeleze la verificarea maşinii la Registrul Auto Român înainte să o plătească”, declară Cristian Bucur, director tehnic RAR.

La RAR se pot evalua maşinile şi din punct de vedere tehnic, ceea ce poate evidenţia reparaţii neconforme la structura de rezistenţă sau, cu anumite condiţionări, eventuale intervenţii asupra indicatorului de kilometraj.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rar,
maşini,
verificare

Citeşte pe prosport.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.