Raiffeisen restrânge activităţile din Ungaria şi se va concentra pe serviciile oferite companiilor

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 30 aprilie 2015 31 afişări

Divizia din Ungaria a Raiffeisen Bank International (RBI) va reduce la jumătate numărul de sucursale, de la 112 la 67, va restrânge cheltuielile cu 20% şi se va concentra mai mult pe serviciile oferite companiilor şi pe activităţile de private banking, decât pe operaţiunile de retail.

De asemenea, numărul angajaţilor va fi redus cu 15% până la sfârşitul anului 2016, majoritatea concedierilor urmând să aibă în 2015, relatează Portfolio.hu.

Banca intenţionează să se concentreze pe operaţiunile unde deţine o poziţie mai puternică, respectiv pe segmentul companiilor mari, mijlocii şi mici, precum şi pe clienţii premium şi cei ai operaţiunilor de private banking, a declarat directorul general al Raiffeisen Ungaria, Heinz Wiedner, care a subliniat angajamentul băncii austriece pe piaţa ungară.

Raiffeisen va reduce la jumătate numărul de sucursale, urmând să se orienteze tot mai mult către serviciile prin canale digitale, pentru a reflecta modificarea comportamentului clienţilor.

În urma măsurilor de rentabilizare, raportul dintre costuri şi venituri ar putea scădea de la peste 60% la circa 50%. Rata creditelor neperformante urmează să fie redusă la un nivel de o singură cifră în următorii doi ani, în timp ce rata de adecvare a capitalului băncii ar putea ajunge la circa 20%.

Raiffeisen ar putea reveni la profitabilitate în Ungaria în 2016.

Banca anticipează că numărul de angajaţi ai operaţiunilor pentru clienţi premium şi de private banking va creşte cu 15%-20%, urmând să aibă loc o creştere semnificativă a activelor pe aceste segmente, de la 320 de miliarde de forinţi în prezent (1 miliard de euro).

Raiffeisen ar dori să păstreze şi 80% din actualii clienţi de retail, în special prin intermediul canalelor electronice îmbunătăţite.

Divizia ungară a Raiffeisen a înregistrat anul trecut pierderi după taxe în valoare de 114,7 miliarde de forinţi (380 milioane euro), după 31,2 miliarde forinţi în 2013. Pierderile uriaşe din 2014 au fost determinate de pierderile provocate de convertirea în forinţi a creditelor în valută. Banca a constituit în 2014, din acest motiv, provizioane de 251 de milioane de euro. Exceptând aceste provizioane, pierderile de anul trecut ar fi fost similare cu cele din 2013.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RAIFFEISEN UNGARIA,
RESTRUCTURARE,
/actualitate/raiffeisen-restrange-activitatile-din-ungaria-si-se-va-concentra-pe-serviciile-oferite-companiilor-14185650
14185650
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.