Rădulescu (PSD) îşi retrage proiectul controversat şi le transmite un mesaj ambasadorilor: Nu suntem o ţara de puşcăriaşi; Politica e grea

Autor: Cătălina Mănoiu Postat la 31 decembrie 2017 121 afişări  

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu le-a transmis, pe Facebook, aleşilor care sunt îndemnaţi să îşi retragă semnătura de pe iniţiativa privind Codul Penal că nu venit în Parlament să ridice „mâna de-a proasta” şi că „nu va abdica de la îndrepta” legislaţia penală, precizând ca proiectul a fost retras.

Redăm pasaje din postarea făcută de deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, pe pagina sa de Facebook, precizând că greşelile aparţin demnitarului.

„Pentru ca vreau sa încep un an nou, 2018, e bine sa lamurim câteva lucruri : le transmit tuturor colegilor mei , care sunt îndemnaţi de alţii, sa îşi retragă semnăturile de pe iniţiativa legislativă , atât de comentata in ultima săptămâna , sa stea liniştiti , pentru ca am retras-o eu de trei zile , din doua motive foarte clare , primul , pentru ca marea majoritate a modificărilor , le-am depus acum trei luni , ca amendamente , iar al doilea , pentru ca , nici eu nu sunt de acord cu abrogarea art . privind folosul sexual , iar la cele doua modificări , cea cu abuzul in serviciu , trebuie aduse câteva adăugiri , in sensul stabilirii limitei pana la care abuzul trebuie tratat civil şi administrativ , şi de la care , trebuie tratat penal , iar la propunerea ce vizează ispăşirea pedepselor cu puşcărie la domiciliu , trebuie amendată , cu sintagma “ mai puţin faptele săvârşite cu violenta , cât şi recidiviştii “ şi poate limita de la 60 de ani sa crească la 65 . In ultimele doua luni , eu şi colegii mei am semnat peste 15 iniţiative legislative , ce au vizat : statutul parlamentarilor ( vezi lobby) , modificările aduse statutului aleşilor locali , privind incompatibilităţile şi conflictul de interese , modificări aduse legii 78 , cât şi modificări privind legile justiţiei , codul penal şi codul de procedura penală şi directiva europeană ce priveşte , prezumţia de nevinovăţie , şi a spune , ca nu au ştiut unii dintre ei , ce au semnat , sa ca nu îşi amintesc ca au semnat , nu fac decât , sa ii pună intr-o lumina proasta fata de electoratul psd şi fata de ceilalţi colegi”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, pe Facebook.

Cătălin Rădulescu a afirmat că nu a venit în Parlament să ridice „mâna de-a proasta”.

„Poate ca unii au crezut ca vin in Parlamentul României , sa doarmă , sa ridice mâna de-a “ proasta” fără sa ştie ce voteaza, sau sa nu vorbească nimic sau sa nu propună nicio modificare legislativă , eu , însă , la al treilea mandat , am ştiut totdeauna ce semnez , ce votez , şi nu m-am retras niciodată de la o iniţiativa in care am crezut”, a scris Rădulescu.

Rădulescu le cere celor care s-au grăbit să se delimiteze de iniţiativa pe care au semnat-o să îşi retragă semnătura şi de pe proiectele de modificare a statutului parlamentar „şi mai ales de pe modificările privind incompatibilităţile şi conflictul de interese privind primarii , pentru ca primarii care i-au trimis prin votul lor , in Parlament , sa vadă pe cine au trimis”.

Social-democratul le transmite colegilor care au spus că propunerile de modificare a Codului Penal aduc atingere luptei împotriva corupţiei „să citească şi apoi să se exprime”.

„Deasemeni , le recomand unor colegi , care au spus ca aceste modificări ( referindu-se la abuzul in serviciu ) aduc atingere luptei împotriva corupţiei , sa citească şi apoi sa se exprime , pt ca draga coleg Nasra , ştiu ca politica e grea pt unii , însă , abuzul in serviciu , e o infracţiune de serviciu , nu o fapta de corupţie , şi da , draga coleg , in 90 % din ţările europene , din care şi ţara a cărui cetăţean eşti ( sper ca roman ) face parte , abuzul in serviciu e dezincriminat penal , prejudiciile cauzate de abuz , fiind rezolvate pe cale civilă şi administrativă . In ultimii 10 ani ,a fost o justiţie plină de abuzuri din partea procurorilor DNA, plină de hotărâri abuzive date de instanţele judecătoreşti , la comanda statului paralel , o justiţie , cu protocoale încheiate între SRI -DNA -ICCJ , cu rechizitorii la comanda scrise de ofiţeri SRI şi semnate de procurori DNA, cu biletele de condamnare transmise anumitor judecători , o justiţie cu dosare făcute la comanda , făcute pe “ suspiciune rezonabila “ şi nu pe “ probe temeinice “ , folosind martori mincinoşi şi denunţatori inventaţi şi şantajaţi , o justiţie bazată pe Ţinte politice şi pe Ţinte din oameni de afaceri romani , cu peste 60.000 de mandate de interceptări ilegale , pe siguranţa naţionala , o justiţie defecta care a produs traume , drame personale sau familiare , care a dus la decese , o justiţie condamnata prin mii şi mii de condamnări la CEDO , o justiţie , in care , nici-un procuror DNA şi nici-un magistrat nu a răspuns , pt eroarea judiciara , pt represiunea nedreapta , pt reaua credinţă sau grava neglijenţa , pe care au pricinuit-o unui cetăţean roman , indiferent de cine şi ce a fost el”, a spus Rădulescu.

Deputatul PSD declară că nu va „abdica niciodată” în mandatului său de la datoria de a îndrepta legea ANI şi de a modifica articole din Codul Penal şi Codul de procedura penală.

„Şi pentru ca , şi personal , am trecut printr-o astfel de eroare judiciara , nu voi abdica niciodată in mandatul meu parlamentar , in a îndrepta legislativ , tot ce a fost greşit şi a dat posibilitate la abuzuri in justiţie , nu voi abdica niciodată , in a îndrepta legea ANI ( o lege şi o agentie inexistenta in niciun stat european ) , care a dus la pierderea mandatelor primarilor sau consilierilor , aleşi de cetăţenii romani , şi nu voi abdica de la modificarea articolelor din codul penal şi codul de procedura penală , care nu sunt europene , care stabilesc pedepse de 2-3 ori mai mari , decât in ţările europene şi voi milita din toată fiinţa mea , pentru crearea măsurilor alternative , puşcăriei şi anume puşcăria la domiciliu sau recuperarea prejudiciilor şi puşcăria cu suspendare”, spune deputatul PSD.

Cătălin Rădulescu îşi încheie postarea transmitându-le ambasadorilor că România nu este colonia lor.

„Nu suntem o ţara de puşcăriaşi , şi spiritul justiţionar trebuie sa fie in ţara noastră , de preventie , şi de umanitate . Iar ambasadorilor , care vor ca in România , sa fie altfel decât in ţările lor , le spun un singur lucru : ţara asta e a noastră a romanilor , nu a voastră , peste ţărişoară asta frumoasa şi bogata , in decursul timpului , au trecut hoardele tătăreşti, ostile sultanilor turci , diviziile nemţeşti , armatele austro-ungare sau armatele ruseşti , însă aşa cum au venit au şi plecat , mulţi dintre ei fugind mâncând pământul , pentru ca , am avut strămoşi care şi-au dat viaţa pentru neatârnarea ţării noastre , şi ţara asta are romani a căror demnitate şi patriotism e mai presus decât orice ; noi nu intervenim in treburile interne ale ţărilor voastre , nu va cerem sa va modificaţi legi sau sa faceţi legi ca sa ne placa noua romanilor ; nu suntem colonia voastră , şi nu avem stăpâni ; avem un singur stăpân pe Dumnezeu şi atât , şi nu vom permite niciunui străin sa ne spună ce sa facem şi sa ne dicteze cum sa ne facem legile şi viaţa noastră şi a romanilor nostrii”, a scris Rădulescu.

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
CATALIN RADULESCU,
PUSCARIASI,

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Ce fac stewardesele când ajung la hotel. Ce fac stewardesele când ajung la hotel.
Un copil de 12 ani a revelat unul dintre cele mai bine păstrate secrete din lume
Moise Guran a făcut împrumut la bancă şi a jucat toţi banii la bursă: „În 7 ani, de la 50 de milioane de lei vechi...
Descopera.ro
Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Întorsătură STRANIE la Observatorul Astronomic luat cu ASALT de agenţii FBI pe motiv de EXTRATEREŞTRI. ''Este un risc prea mare''
Go4it.ro
APPLE a dat lovitura! Un nou motiv pentru utilizatorii de IPHONE să nu treacă la ANDROID APPLE a dat lovitura! Un nou motiv pentru utilizatorii de IPHONE să nu treacă la ANDROID
A vost vândut primul bilet turistic pentru o călătorie în SPAŢIU. Acesta va garanta un tur în jurul LUNII
Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii
Csid.ro
Dislipidemie: cauze şi tratament Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă
Geanina Ilieş: alimentele de care nu se atinge

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.