Putin a aprobat introducerea unei taxe pe vânzări în Rusia, pentru creşterea veniturilor regiunilor

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 03 august 2014 48 afişări

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat în această săptămână introducerea unei taxe pe vânzări, care fusese eliminată în urmă cu zece ani, pentru creşterea veniturilor bugetare ale regiunilor, pe fondul problemelor economice amplificate de sancţiunile occidentale, relatează MarketWatch.

Creşterea economică a Rusiei a încetinit în ultimul an, iar măsurile Occidentului de a penaliza Moscova pentru anexarea Crimeei riscă să provoace stagnarea PIB, în acest an.

Autorităţile ruse, care trebuie să îşi respecte obligaţiile sociale asumate, caută noi mijloace pentru acoperirea deficitelor din bugetele regionale.

"La o şedinţă cu preşedintele Putin a fost luată decizia de a da dreptul regiunilor să introducă o taxă pe vânzări de până la 3%", a declarat o persoană apropiată situaţiei, publicaţiei Wall Street Journal.

Nu este clar când va fi introdusă noua taxă.

La începutul lunii iulie, ministrul de Finanţe Anton Siluanov a spus că guvernul analizează introducerea unei taxe de 3% pe vânzări.

Măsura trebuie să fie aprobată de către Parlament, care îşi va relua activitatea după vacanţa de vară.

Noua taxă va exercita o presiune suplimentară asupra activităţilor de afaceri din Rusia, în special asupra sectorului de consum care, potrivit băncii centrale, este unul dintre principalele motoare ale creşterii economice.

În schimb, această taxă va permite guvernelor regionale să se finanţeze fără să mai recurgă la pieţele de împrumut costisitoare.

Introducerea taxei va spori însă presiunile inflaţioniste şi va complica eforturile băncii centrale de a ţine sub control creşterea preţurilor.

Banca centrală a majorat deja de trei ori dobânzile în acest an, în total cu 2,5 puncte procentuale, pentru a tempera creşterea preţurilor de consum provocată de deprecierea rublei, în urma ieşirilor de capital determinate de sancţiunile occidentale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
TAXĂ VÂNZĂRI,
/actualitate/putin-a-aprobat-introducerea-unei-taxe-pe-vanzari-in-rusia-pentru-cresterea-veniturilor-regiunilor-13027259
13027259
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.