Protestul din Piaţa Universităţii, spart de câţiva huligani (VIDEO)

Postat la 19 ianuarie 2012 27 afişări

ACTUALIZARE ORA 23 - Peste 2.000 de persoane au protestat joi, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce o parte dintre cei 7.000 de participanţi la mitingul USL de la Arcul de Triumf s-au deplasat la Universitate.

Bulevardul Magheru şi căile către străzile Rosetti, Kogălniceanu şi Piaţa Unirii au fost delimitate de cordoane de jandarmi, astfel încât circulaţia în rondul de la Universitate să nu fie blocată. Trei protestatari din Piaţa Universităţii care aveau sticle incendiare şi alţi doi asupra cărora jandarmii au găsit cuţite au fost duşi la secţii de poliţie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Marius Militaru.

Liderul liberal Ludovic Orban, sosit din nou în Piaţa Universităţii, a fost huiduit şi bruscat de unii dintre manifestanţi, care i-au strigat "Ieşi afară, javră ordinară!". Ulterior, politicianul a părăsit zona.

Înainte de ora 23, o parte dintre manifestanţi, membri ai galeriilor echipelor de fotbal, au devenit violenţi la un moment dat, aruncând cu pietre şi sticle spre jandarmi şi incendiind pancarte şi steaguri. Ei au încercat să rupă cordoanele de jandarmi şi să plece spre Piaţa Unirii. Jandarmii au intervenit în număr mare, dispersându-i pe manifestanţi pe străzile adiacente. Aproape 50 de suporteri violenţi au fost reţinuţi şi urcaţi în dubele jandarmeriei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/protestul-din-piata-universitatii-spart-de-cativa-huligani-video-9159905
9159905
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.