Proiectul de 3,6 mil. dolari care vrea să scoată România din anonimat la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 31 octombrie 2019 679 afişări

Apa, ca brand de ţară. Este ideea de la care a plecat echipa de arhitecţi care pregăteşte pavilionul României pentru evenimentul Expo Dubai 2020, expoziţia mondială care va aduce în acelaşi loc aproape 200 de ţări. Cu un buget de 3,6 milioane de dolari, biroul de arhitectură Cumulus creionează un proiect care vrea să scoată România din anonimat, la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume.

„Pavilionul se aşază pe o oglindă de apă, anunţând elementul natural principal ce va fi regăsit în interior”, explică Eliza Yokina, senior partner al biroului de arhitectură Cumulus şi unul dintre autorii proiectului, alături de Adrian Soare şi Andrei Cumpănăşoiu. Echipa îi reuneşte şi pe Otilia Mihalache-Fiastru, în rolul de graphic designer, şi Teodor Frolu – curator. Iniţiativa arhitecţilor care gestionează prezenţa României la Expo Dubai vine şi în contextul în care se invocă problema protejării mediului, resursele de apă fiind una dintre cele mai dezbătute probleme. Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă.

Tema aleasă de Cumulus pentru Expo Dubai 2020 poartă numele „Noua natură” şi vizează revizuirea atenţiei pe care lumea o acordă resurselor în general – şi a celor de apă în special – şi relaţiei cu natura.

„Forma pavilionului caută să transmită ideea unui echilibru fragil, ca expresie a unui «no returning point» în care se află natura, în momentul de faţă, ca efect al activităţilor omeneşti”, mai spune Eliza Yokina.

Biroul de arhitectură Cumulus a fost desemnat responsabil de proiectarea pavilionului României la expoziţia mondială Expo Dubai 2020 în urma unui concurs organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România.

Pavilionul României se va desfăşura pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi, într-un spaţiu public central. La interior, finisajele sunt pe bază de ceramică, piatră (tip terazzo), metal, fetru şi lemn, însă elementul central rămâne apa, o resursă a cărei valoare vor arhitecţii să o evidenţieze prin acest concept. Pavilionul va fi compus din patru semicercuri, care simbolizează câte un microunivers pentru patru piloni ai România – deja existenţi sau necesari să se dezvolte: natura, tradiţia, educaţia şi tehnologia.

„La parter, se află zona de primire în pavilion, Expoziţia Izvoarelor din România, waterbarul H2RO, zona de scenă şi manifestări artistice, accesul către etajele superioare, precum şi funcţiuni conexe cerute prin temă. Spaţiul va găzdui şi expoziţiile temporare”, adaugă Eliza Yokina.

Primul etaj va fi dedicat expoziţiilor permanente, iar cel de-al doilea – zonei diplomatice şi de business, constând în lounge, terasă, spaţii pentru birouri şi două săli de conferinţă, ce pot fi unite pentru evenimentele de amploare.

„Structura şi materialele de construcţie a pavilionului sunt concepute astfel încât acesta să poată fi integral dezasamblat şi reasamblat pentru repatriere. Pavilionul repatriat va putea fi inserat atât într-un cadru natural, cât şi într-unul urban.”

Propunerea arhitecţilor de la Cumulus este ca, după încheierea expoziţiei din Dubai, pavilionul să fie adus în România şi transformat în Muzeul Copiilor, sub numele New Nature, acelaşi care defineşte şi conceptul prezenţei României în Dubai. Spaţiul ar urma aşadar să fie un centru de experimente şi de învăţare pentru copii şi tineri, căpătând valenţe didactice.

„Născută la ţară, România a rămas una dintre cele mai longevive societăţi rurale şi agrare din Uniunea Europeană, fiind legată organic, prin istoria sa socială, culturală şi economică, de natură. Ne propunem ca, în secţiunea dedicată naturii din cadrul Pavilionul României la Dubai, prin instalaţii digitale, să prezentăm Delta Dunării, însă dintr-un unghi inedit: Delta Dunării ca «laborator» al lui Antipa, marele cercetător care, în urmă cu exact 100 de ani, a derulat studii ştiinţifice în Deltă, cu rezultate devenite, mai apoi, modele de bune practici în întreaga lume”, se arată în descrierea conceptului expoziţional.

Pentru a vorbi şi mai clar despre apă, arhitecţii de la Cumulus au gândit un bar de apă sub numele H2RO, unde vizitatorii vor putea participa la degustări cu ajutorul somelierilor de apă. La final, apa îmbuteliată în ambalaje de sticlă se va vinde cu brandul pavilionului românesc.

„În momentul de faţă, finalizăm conceptul, urmând proiectul tehnic de execuţie şi autorizarea. Pavilionul trebuie să fie gata în vara lui 2020, astfel încât să fie deschis pe 20 octombrie 2020, odată cu deschiderea oficială a expoziţiei”, spune Eliza Yokina. 


Ce este Expo Dubai 2020

∆ Expoziţia mondială Expo Dubai 2020 va avea loc în perioada 20 octombrie 2020 – 10 aprilie 2021, timp în care pavilioanele ţărilor participante vor fi prezente în cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite, ca o carte de vizită pentru străini.

∆ Tema din 2020 a expoziţiei – care are loc odată la cinci ani – este „Connecting Minds, Creating the Future” (Conectând minţile, creăm viitorul – trad.) şi scoate în evidenţă nevoia globală de colaborare în vederea schimbării.

∆ Expoziţii globale de acest tip au loc o dată la cinci ani şi durează câte şase luni.  Ediţia anterioară din 2015, a avut loc la Milano. De-a lungul timpului, aceste evenimente au fost şi prilejuri de lansare a unor invenţii devenite populare în toată lumea, precum telefonul (Philadelphia, 1876), cornetul de îngheţată (St. Louis, 1904) sau ecranele tip touchscreen (Knoxville, în 1982).

∆ Expo Dubai 2020 va fi prima ediţie găzduită de zona Orientului Mijlociu, Africa şi Asia de Sud. Aşteptările pentru Expo 2020 includ un număr de 25 de milioane de vizitatori, iar 70% dintre vizitatori ar urma să vină din afara Emiratelor Arabe Unite. Până acum, 190 de ţări au confirmat participarea la evenimentul de anul viitor.

∆ Locul de desfăşurare a expoziţiei va fi în zona de sud a oraşului, în apropierea aeroportului internaţional Al Maktoum (cunoscut şi ca Dubai World Center). Pentru Expo Dubai 2020, va fi construită o staţie specială de metrou, de unde vor putea pleca 36.000 de pasageri pe oră.

∆ Un bilet de acces pentru o singură zi la Expo Dubai costă 120 de dirhami (30 de euro), iar un abonament pentru trei zile – 260 de dirhami (64 de euro), potrivit datelor de pe site-ul Expo Dubai 2020.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.