Proiect european de peste 6 mil. euro pentru modernizarea Muzeului de Ştiinţele Naturii din Reghin
Primăria municipiului Reghin, judeţul Mureş, a accesat un proiect european de aproape 32 mil. lei (6,3 mil. euro), din care 28,6 mil. lei (aproximativ 5,7 mil. euro) reprezintă finanţarea nerambursabilă alocată prin Programul ’’Regiunea Centru’’ 2021-2027, Prioritatea 8 - O regiune atractivă, ce presupune modernizarea Muzeului de Ştiinţele Naturii şi integrarea acestuia într-un circuit educaţional şi cultural mai larg, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
’’După finalizarea lucrărilor prevăzute în proiect, estimate a se încheia în octombrie 2028, muzeul va asigura conservarea şi valorificarea patrimoniului ştiinţific şi natural şi va oferi un spaţiu modern, interactiv şi accesibil, destinat educaţiei, cercetării şi promovării ştiinţelor naturale. Această iniţiativă va sprijini atât comunitatea locală, cât şi vizitatorii, oferind oportunităţi de învăţare, recreere şi implicare activeă în protejarea biodiversităţii şi a patrimoniului cultural’’, se arată în comunicatul de presă transmis de ADR Centru.
Municipiul Reghin se pregăteşte să devină un punct de atracţie pentru iubitorii de natură şi ştiinţă, odată cu transformarea Muzeului de Ştiinţele Naturii, care va găzdui Colecţia lui Ştefan Kohl, un renumit ornitolog şi taxidermist.
Colecţia cuprinde peste 90% din ornitofauna României şi este considerată a patra ca mărime din ţară, incluzând, de asemenea, o bogată colecţie de schelete, toate aflate în patrimoniul Liceului ’’Lucian Blaga’’ din Reghin, potrivit comunicatului transmis de ADR Centru.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













