Proiect de lege: Cădirile organizaţiilor care se ocupă de minorităţile istorice româneşti, scutite de impozit

Autor: Iasmina Ardelean Postat la 11 februarie 2018 22 afişări

Deputatul PMP, Constantin Codreanu, a iniţiat o lege prin care propune scutirea de la obligaţia plăţii impozitului pe venit a clădirilor organizaţiilor care au ca scop păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice şi culturale a minorităţilor istorice româneşti din afara ţării.

„În baza Codului fiscal, pe lista de scutiri de la plata impozitului pe clădiri, sunt incluse clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică. Conform Constituţiei, statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. În Româna există organizaţii care acţionează în acest scop în mod complementar autorităţilor administraţiei publice, pe care statul este obligat să le sprijine prin măsuri concrete”, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorul consideră că o astfel de măsură constă în introducerea egalităţii de tratament fiscal între organizaţiile aparţinând minorităţilor etnice din România şi organizaţiile care au ca scop păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor istorice româneşti înrudite din afara graniţelor ţării.

În acest sens, deputatul PMP susţine că una dintre cele mai vechi organizaţii este Societatea de Cultură Macedo-Română, cu un sediu istoric, care a fost demolat în 1980 şi că pentru aceste fapte nu s-au acordat despăgubiri nici până astăzi.

„În acest sens, exonerarea acestor organizaţii de la obligaţia plăţii impozitului pe clădiri ar constitui în plus o facilitate cu valoare de reparaţie morală. Prin urmare, propunem amendarea Codului fiscal, şi anume completarea listei de scutiri de la impozitul pe clădiri cu clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor care au ca scop păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor istorice româneşti înrudite din afara graniţelor ţării, cu statut de utiliate publică, precum şi clădirile închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de la o instituţie publică”, precizează Codreanu.

Potrivit textului legislativ, vor fi scutite de impozit clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor care au ca scop păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor istorice româneşti înrudite din afara graniţelor ţării, cu statut de utilitate publică, precum şi clădirile închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice.

Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi este susţinută de deputaţi PSD, ALDE şi PNL.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
PMP,
IMPOZIT,
Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
SURPRIZĂ majoră: Ce salariu câştigă o casieră de la Kaufland SURPRIZĂ majoră: Ce salariu câştigă o casieră de la Kaufland
S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii
ProMotor.ro
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI! A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Dacă trece această lege, toţi şoferii vor plăti amenzile imediat ce le primesc!
Descopera.ro
Marele DEZASTRU care ne aşteaptă pe toţi. Aisbergul de dimensiuni COLOSALE care se va desprinde din Antarctica Marele DEZASTRU care ne aşteaptă pe toţi. Aisbergul de dimensiuni COLOSALE care se va desprinde din Antarctica
PLĂCEREA bolnavă pe care o au mulţi oameni în timpul SEXULUI. ''Este perversiunea maximă''
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Go4it.ro
Primele imagini cu cel mai AVANSAT telefon HUAWEI cu ecran PLIABIL. Acesta va întrece până şi modelul Galaxy FOLD de la Samsung Primele imagini cu cel mai AVANSAT telefon HUAWEI cu ecran PLIABIL. Acesta va întrece până şi modelul Galaxy FOLD de la Samsung
PERICOL pentru toţi utilizatorii de Windows! O aplicaţie care se găseşte instalată pe majoritatea computerelor poate permite hackerilor să te SPIONEZE
LOVITURĂ gravă pentru HUAWEI. SAMSUNG S10 are cameră mai bună decât telefoanele sale de top!
Csid.ro
Ginecolog – cum decurge un consult de rutină Ginecolog – cum decurge un consult de rutină
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.