PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în toată ţara până la 10 august

Postat la 02 august 2014 387 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoza privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării până la 10 august.

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în toată ţara până la 10 august

BANAT

Intervalul va fi caracterizat de un regim termic călduros, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 29 şi 32 de grade. Minimele termice se vor menţine la valori relativ constante, în medie, între 17 si 19 grade Celsius. Fenomene de instabilitate atmosferică şi averse, în general moderate cantitativ, se aşteaptă în jurul datei de 5 august. Ploi trecătoare nu sunt excluse nici în celelalte zile, în zonele mai înalte de relief.

CRIŞANA

Intervalul va fi caracterizat de o vreme călduroasă, mai ales la câmpie, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 29 şi 32 de grade. Temperaturile nocturne se vor situa în jurul valorii medii de 17 - 18 grade pe tot parcursul intervalului. Ploi, în general slabe cantitativ, se vor semnala în perioada 5 - 7 august. În rest, probabilitatea de ploaie va fi destul de scăzută.

TRANSILVANIA

Temperaturile maxime se vor situa uşor peste valorile climatologice ale perioadei şi vor fi cuprinse, în medie, între 28 şi 30 de grade, iar în zilele de 3 şi 4 august se vor apropia de 32 de grade Celsius. Minimele nocturne nu vor avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori medii de 15 - 16 grade. Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 5 - 10 august.

MARAMUREŞ

Regimul termic diurn va fi caracterizat de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pe tot parcursul intervalului, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 29 şi 32 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în zilele de 3 şi 4 august. Minimele nocturne vor fi constante în jurul valorilor de 16 - 17 grade. Averse slabe se vor semnala în special în perioada 5 - 9 august.

MOLDOVA

Pe tot parcursul intervalului vremea va fi călduroasă, cu precădere în zonele de câmpie şi podiş. Temperaturile diurne vor creşte uşor până în zilele de 3 şi 4 august, când vor atinge valori medii de 33 de grade Celsius, după care vor scădea şi se vor situa, în medie, în jurul a 30 de grade. Valorile termice nocturne se vor încadra în ecartul mediu de 16 - 18 grade. Probabilitatea de averse slabe va creşte începând cu data de 5 august, însă ploile se vor semnala doar pe arii restrânse.

DOBROGEA

Temperaturile diurne vor caracteriza un regim călduros, cu maxime în creştere de la valori medii de 30 de grade, până la 34 de grade în jurul datei de 4 august, după care vor scădea usor spre 32 de grade Celsius. De asemenea, regimul termic nocturn se va menţine ridicat, cu medii ale temperaturilor minime de 20 - 21 de grade. Condiţii pentru ploi slabe, trecătoare, vor fi doar în jurul datei de 5 august.

MUNTENIA

Vremea va fi călduroasă pe tot parcursul perioadei de prognoză, mai ales în zonele de câmpie, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 30 şi 34 de grade. Cele mai ridicate valori se aşteaptă în intervalul 3 - 5 august, când şi disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Minimele termice se vor menţine relativ constante, la valori medii de 17 - 18 grade. Local vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, în jurul datei de 5 august.

OLTENIA

Temperaturile maxime vor atinge 32 de grade, în medie, în intervalul 3 - 5 august, când vremea va fi călduroasă în înteaga regiune. După data de 6 august, valorile medii diurne se vor situa în jurul valorii de 30 de grade. Temperaturile nocturne vor avea valori medii de 17 - 18 grade. Doar trecător va mai ploua, în special în zonele înalte de relief.

LA MUNTE

Valorile termice, atât cele diurne, cât şi cele nocturne, vor fi constante pe tot parcursul intervalului şi se vor situa în jurul unor valori medii de 20 - 22 de grade, respectiv 12 - 14 grade Celsius. Vor fi averse, în general slabe cantitativ, cu caracter local, mai ales în perioada 4 - 10 august.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/prognoza-meteo-cum-va-fi-vremea-in-toata-tara-pana-la-10-august-13025037
13025037
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.