Procurorii nu iartă: Autorităţile japoneze vor să investigheze în continuare şi compania Nissan, chiar dacă Ghosn a fost deja arestat

Autor: Alex Ciutacu Postat la 21 noiembrie 2018 33 afişări

Procurorii nu iartă: Autorităţile japoneze vor să investigheze în continuare şi compania Nissan, chiar dacă Ghosn a fost deja arestat

Procurorii japonezi vor să pună sub acuzare şi compania auto Nissan Motor, după ce preşedintele Carlos Ghosn a fost arestat pentru că ar fi încălcat legislaţia financiară din Japonia, potrivit CNBC, care citează cotidianul nipon Asahi Shimbun.

Ghosn, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri din industria auto, a fost arestat luni după ce o investigaţie internă a Nissan a descoperit că preşedintele companiei îşi subevalua în fiecare an veniturile şi utiliza banii companiei în scop personal.

Procurorii spun că Ghosn şi directorul reprezentativ Greg Kelly au conspirat pentru a subevalua bonusurile lui Ghosn în ultimii cinci ani, declarând că acesta încasează circa 44 de milioane de dolari, în timp ce puternicul lider din industria auto a câştigat anual 88,6 milioane dolari, din 2010 până în prezent.

Cotidianul citează surse fără a le da numele dar scrie că procurorii consideră că şi compania poartă responsabilitate pentru această situaţie.

Ghosn este de asemenea CEO al partenerului francez Renault, şi preşedinte al producătorului Mitsubishi Motors, al treilea partener din cea mai mare alianţă a industriei auto.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
procurori,
arestare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.