Prima şedinţă din 2015 a conducerii PNL va avea loc în 23 ianuarie, la Iaşi

Autor: Andi Manciu, Florin Gheţău Postat la 07 ianuarie 2015 38 afişări

Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei a declarat, miercuri, că prima şedinţă din 2015 a Biroului Politic Naţional al partidului va avea loc în 23 ianuarie, la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderii formaţiuni pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Unirii.

”Probabil că va fi prima reuniune a BPN pe anul acesta. Vor veni toţi liderii importanţi ai partidului la Iaşi, iar a doua zi ei vor fi prezenţi la manifestările din centrul oraşului organizate de Ziua Unirii”, a susţinut Adomniţei.

În prima reuniune a Biroului Politic Naţional liderii PNL trebuie să decidă în privinţa noului purtător de cuvânt al partidului, după ce Alina Gorghiu a devenit preşedintele PNL.

De asemenea, conducerea PNL ar trebui să analizeze situaţia unor vicepreşedinţi care au fost arestaţi preventiv sau condamnaţi şi dacă mandatele acestora vor fi vacantate şi ocupate de liberalii situaţi pe următoarele poziţii, conform situaţiei voturilor de la congresul PNL.

Este cazul deputatului PNL Mircea Roşca, care este şi vicepreşedinte PNL, arestat preventiv din 20 noiembrie anul trecut.

Un alt caz este cel al lui Artistotel Căncescu, vicepreşedinte PNL şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, de asemenea aflat în arest preventiv.

În plus, conducerea PNL va trebui să stabilească dacă în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, care este şi vicepreşedinte al PNL, va aplica o sancţiune după ce acesta a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.

Conform votului de la congresul PNL, pe următoarele poziţii de vicepreşedinte se află senatorul PNL Varujan Vosganian şi deputatul Cristina Pocora.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PNL,
BPN,
/actualitate/prima-sedinta-din-2015-a-conducerii-pnl-va-avea-loc-in-23-ianuarie-la-iasi-13752966
13752966
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.