Prima mare reuşită legislativă din al doilea mandat: Proiectul emblematic fiscal al lui Trump a fost adoptat în sfârşit de Camera Reprezentanţilor din SUA, după un lung şir de dispute între diferitele facţiuni din Partidul Republican .
Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat proiectul de lege fiscală emblematic al lui Donald Trump cu diferenţă de un singur vot, după zile întregi de dispute între diferitele facţiuni ale partidului său republican, deschizând calea pentru prima mare reuşită legislativă a celui de-al doilea mandat al său, scrie FT.
Camera controlată de republicani a votat puţin înainte de ora 7 dimineaţa, la Washington, cu 215 la 214 pentru aprobarea legislaţiei de peste 1.000 de pagini, care ar urma să reducă impozitele, să taie din cheltuielile sociale şi să majoreze datoria federală.
Acum trece la Senat, unde republicanii deţin o majoritate fragilă.
Această legislaţie cuprinzătoare, pe care Trump a numit-o „proiectul meu mare şi frumos de lege”, a fost în centrul unei lupte acerbe între legislatorii republicani în ultimele zile.
Preşedintele Camerei, Mike Johnson, s-a luptat să depăşească aspecte controversate, inclusiv reducerile de cheltuieli pentru serviciile medicale susţinute de stat şi creditele fiscale pentru energie curată, precum şi nivelul impozitelor de stat şi locale care pot fi deduse din taxele federale.
„Acest proiect mare şi frumos de lege este cea mai semnificativă legislaţie adoptată vreodată de oricare partid, cu atât mai mult de o majoritate atât de subţire”, a spus Johnson cu câteva minute înainte de vot, lăudându-l ca pe „un punct de cotitură în istoria Americii”.
El a mai adăugat că adversarii democraţi ai legii votează pentru „cea mai mare creştere de taxe” din istoria SUA.
Însă Hakeem Jeffries, liderul minorităţii din Cameră, a declarat că legea va priva cel puţin 13,7 milioane de oameni de asigurarea medicală, „luându-le mâncarea copiilor, americanilor cu dizabilităţi, veteranilor şi persoanelor în vârstă” din cauza reducerilor la alocaţiile pentru alimente.
„Este un singur proiect mare şi urât de lege”, a spus el. „Este un atac asupra economiei… pentru a acorda cele mai mari reduceri de taxe pentru miliardari din istoria americană.”
Adoptarea legii de către Cameră reprezintă o mare victorie politică pentru Trump, al cărui rating de aprobare a stagnat după săptămâni de turbulenţe pe pieţe provocate de războiul comercial iniţiat de el.
Comisia nepartizană pentru un buget federal responsabil estimează că legislaţia va creşte datoria naţională a SUA cu peste 3,3 trilioane de dolari în următorul deceniu, majorând datoria guvernului federal de la aproximativ 98% din PIB la un nivel-record de 125%.
Investitorii au urmărit îndeaproape proiectul de lege, îngrijoraţi de deficitul fiscal tot mai mare al SUA, care a determinat Moody’s să retragă săptămâna trecută ratingul triple A al Statelor Unite şi a dus la creşterea randamentelor obligaţiunilor, care se mişcă invers preţurilor.
Randamentul titlurilor de trezorerie pe 30 de ani ale SUA a urcat la 5,12% după adoptarea legii, prelungind o creştere de peste 0,2 puncte procentuale în această săptămână.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













