Prima demisie a unui Papă pe Twitter: „Cine au fost inteligenţii care au hotărât alegerea unui Papă de 78 de ani?”

Autor: Ioana Matei Postat la 11 februarie 2013 34 afişări

“Trebuie să avem încredere în puterea nemărginită a milei lui Dumnezeu. Suntem toţi păcătoşi, dar bunăvoinţa lui ne transformă şi ne înnoieşte”, scria Papa Benedict al XVI-lea, în cea mai recentă postare pe Twitter, în urmă cu o zi.

Deşi nu şi-a anunţat demisia pe contul oficial de Twitter, reacţiile followerilor din toată lumea, fie reprezentanţi ai presei sau oameni din alte domenii de activitate, au început să apară pe contul său @pontifex. Postările sunt în număr record, de peste 100 pe minut şi majoritatea sunt într-un ton de glumă:

"Susţin demisia Papei. Şi eu aş demisiona. Şeful lui este absnet şi are un complex dumnezeiesc. Benedict este prea bătrân pentru a face faţă".

"Sunt şanse de 10/1 pentru ca Papa să fie noul manager al echipei Chelsea".

"Papa a primit probabil un post de conducere al unei religii mai bune".

"Cred că cea mai importantă întrebare este: va putea să păstreze papamobilul?"

"Papa demisionează din cauza vârstei înaintate. Dar ca să fii ales Papă trebuie să ai cep puţin 60 de ani - succesorul lui va avea de asemenea o vârstă înaintată."

"Nu contează cine va fi următorul Papă. Întrebarea importantă este cine va compune tweetul perfect?"

"Cine au fost inteligenţii care au hotărât în primul rând că este bună alegerea unui Papă în vârstă de 78 de ani?"

"Cum scrie cineva o scrisoare de demisie adresată lui Dumnezeu?"

"Dacă o personalitate asemenea Papei poate să demisioneze din cauza vârstei înaintate, politicienii noştri ar trebui să se inspire din acest lucru."

"Să sperăm că Biserica Catolică va alege de această dată pe cineva cu viziune mai modernă. Poate Fred Flintsone este disponibil".

Papa Benedict al XVI-lea va demisiona începând cu 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi. Papa a subliniat că "în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
demisie,
twitter,
papa,
benedict
/actualitate/prima-demisie-a-unui-papa-pe-twitter-cine-au-fost-inteligentii-care-au-hotarat-alegerea-unui-papa-de-78-de-ani-10555179
10555179
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.