Preşedintele Trump graţiază un congresman condamnat pentru fraudă de sute de mii de dolari

Autor: Mediafax Postat la 06 iunie 2026 19 afişări

Preşedintele Trump graţiază un congresman condamnat pentru fraudă de sute de mii de dolari

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump,  l-a graţiat pe congresmanul republican Stephen Buyer, condamnat pentru fraudă cu valori mobiliare în urma unor tranzacţii bazate pe informaţii confidenţiale. 

Casa Albă nu a oferit o justificare pentru acest demers, evidenţiind activitatea lui Buyer ca membru al Congresului şi judecător militar şi punctând că această acţiune a fost făcută pe baza „sfaturilor şi recomandărilor” a 52 de actuali şi foşti membri ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor, relatează Reuters.

Stephen Buyer a reprezentat statul Indiana ca republican în Camera Reprezentanţilor între anii 1993 şi 2011, ulterior activând ca consultant corporativ. În cele din urmă, Buyer a fost condamnat în anul 2023 la 22 de luni de închisoare pentru fraudă.

În luna mai a acestui an, Curtea Supremă a SUA refuzase să îi analizeze apelul împotriva condamnării.

Potrivit procurorilor, Buyer a aflat de la un director al companiei despre negocierile secrete privind fuziunea de 23 de miliarde de dolari dintre companiile de telecomunicaţii T-Mobile şi Sprint.

El a folosit această informaţie pentru a cumpăra acţiuni Sprint în 2018 şi a repetat schema un an mai târziu în cazul altor companii.

Procurorii au demonstrat că acesta a obţinut peste 100.000 de dolari din tranzacţiile cu Sprint şi peste 200.000 de dolari din achiziţia de acţiuni la Navigant Consulting Inc, înainte ca aceasta să fie cumpărată de Guidehouse în 2019.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
donald trump,
graţiere,
fraudă
COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.