Preşedintele Iohannis a ajuns la Bruxelles, pentru prima şedinţă a Consiliului European din mandat

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 11 februarie 2015 127 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, miercuri, la Bruxelles, pentru Consiliul European care se va desfăşura, joi, începând cu ora 14.00 (ora României), pe agendă aflându-se subiecte importante precum lupta împotriva terorismului şi evoluţiile din Ucraina.

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Bruxelles, miercuri, după prima vizită oficială pe care a efectuat-o în mandatul său, la Paris, unde a avut întâlniri cu preşedintele Francois Hollande, cu premierul Manuel Valls, preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher şi preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone.

Şeful statului a avut de asemenea ocazia de a participa, la sediul Ambasadei române de la Paris, la prima întâlnire cu membrii comunităţii românilor din diaspora franceză, unde a susţinut un discurs şi a făcut fotografii şi a semnat autografe.

Joi, preşedintele Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European. Potrivit site-ului Consiliului, în cadrul reuniunii informale care va avea loc la Bruxelles, pe 12 februarie, liderii UE urmează să discute despre lupta UE împotriva terorismului în urma atacurilor de la Paris.

”Statele membre trebuie să conlucreze mai strâns şi să coopereze şi mai activ pentru a combate o ameninţare comună. Se va desfăşura de asemenea o dezbatere privind modalităţile de consolidare a coordonării economice şi a bunei funcţionări a uniunii economice şi monetare”, se mai menţionează pe site.

În cele din urmă, se preconizează că liderii vor trece în revistă cele mai recente evoluţii din Ucraina.

Programul preşedintelui Klaus Iohannis va începe, joi, la ora 11.00 (ora României), cu o întâlnire cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul. Începând cu ora 11.30 (ora României), şeful statului se va afla la Summit-ul Partidului Popular European.

Reuniunea Consiliului European va începe la ora 14.00 (ora României), la sediul Consiliului European , în Clădirea ”Justus Lipsius”.

La ora 14.45 (ora României), preşedintele Iohannis va participa la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

După reuniunea Consiliului, preşedintele va susţine la ora 20.10 (ora României), o declaraţie de presă în care va prezenta concluziile discuţiilor liderilor europeni.

Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Bruxelles, Valentina Postelnicu

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
CONSILIU,
/actualitate/presedintele-iohannis-a-ajuns-la-bruxelles-pentru-prima-sedinta-a-consiliului-european-din-mandat-13815575
13815575
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.