Preotul Penitenciarului Bacău, prins când introducea în unitate patru telefoane pentru deţinuţi

Postat la 20 septembrie 2013 47 afişări

Preotul Penitenciarului Bacău a fost prins, vineri dimineaţă, cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deţinuţi, acesta fiind dus la audieri în urma unor percheziţii la unitatea de detenţie, la locuinţa acestuia şi la alte adrese, potrivit unor surse judiciare.

Preotul Penitenciarului Bacău, prins când introducea în unitate patru telefoane pentru deţinuţi

 Anchetatorii aveau informaţii că în Penitenciarul Bacău sunt introduse telefoane mobile pentru deţinuţi, astfel că au făcut, vineri, controale în celulele deţinuţilor, în capela bisericii din penitenciar, la casa preotului Octavian Balan şi la locuinţele unor agenţi de penitenciar, au precizat sursele citate.

Preotul a fost prins în flagrant, acesta având ascunse sub sutană patru telefoane mobile şi suma de 800 de lei, bani care ar fi fost primiţi ca mită de la familiile deţinuţilor.

Sursele citate au precizat că preotul Balan primea telefoanele de la familiile deţinuţilor, care îl contactau în afara penitenciarului şi îi plăteau între 200 şi 300 de lei pentru serviciile acestuia.

Preotul introducea telefoanele mobile în penitenciar şi le dădea deţinuţilor la spovedanie, în capelă sau într-o cameră de lângă infirmerie, au mai arătat sursele citate.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/preotul-penitenciarului-bacau-prins-cand-introducea-in-unitate-patru-telefoane-pentru-detinuti-11364067
11364067
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.