Premierul Ciolacu cere demisia şefilor instituţiilor cu atribuţii de control în căminele de bătrâni

Autor: Petru Mazilu Postat la 07 iulie 2023 61 afişări

Premierul Ciolacu cere demisia şefilor instituţiilor cu atribuţii de control în căminele de bătrâni

Premierul Marcel Ciolacu cere demisia şefilor instituţiilor cu atribuţii de control în căminele de bătrâni. De asemenea, şeful Guvernului solicită verificări ale căminelor în întreaga ţară.

Declaraţia a fost făcută vineri, înainte de şedinţa de Guvern. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a reacţionat în urma dezvăluirilor privind modul în care erau chinuiţi bătrânii în două azile din Ilfov.

„Eu personal nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă”, a dezvăluit premierul.

Marcel Ciolacu a mai cerut miniştrilor să se implice astfel încât ancheta să se desfăşoare cu celeritate.

„Acest grup infracţional, organizat cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răpundă cât mai rapid ”, a spus Ciolacu.

Premierul a solicitat demiterea tuturor şefilor de instituţii cu atribuţii de control. Ciolacu a nominalizat trei instituţii şi anunţat că toate centrele din ţară, private sau de stat, vor fi verificate în următoarea perioadă. De asemenea, şeful Guvernului aşteaptă explicaţii de la poliţiştii care nu au luat măsuri deşi agresiunile împotriva bătrânilor erau cunoscute.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
azil,
demisie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.