Premierul britanic Teheresa May este ameninţată cu demiterea dacă nu duce acordul Brexit spre aprobare

Postat la 11 martie 2019 154 afişări

Premierul Theresa May ar putea fi demisă în cazul în care Acordul Brexit pe care l-a negociat cu Uniunea Europeană va fi respins din nou de Camera Comunelor, afirmă doi membri de rang înalt din Partidul Conservator.

Premierul britanic Teheresa May este ameninţată cu demiterea dacă nu duce acordul Brexit spre aprobare

"Dacă votul va decurge într-un mod care va însemna că politica faţă de care a rămas ataşată în ultimii doi ani şi ceva este anulată de Parlament, cred că va fi foarte dificil ca premierul să mai rămână în funcţie", a declarat fostul ministru al Educaţiei Nicky Morgan, potrivit BBC.

 

Dominic Raab, fost ministru pentru Brexit, a evocat aceeaşi idee. "Theresa May a spus că va demisiona. Aş vrea să aibă ocazia de a face acest lucru după alegerea sa", a spus Dominic Raab, citat de INews.co.uk.

 

Marea Britanie riscă să rămână în Uniunea Europeană dacă Acordul Brexit nu va fi aprobat de Camera Comunelor, a afirmat vineri premierul Theresa May. "Dacă parlamentarii susţin Acordul Brexit, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Dacă îl resping, nu va şti nimeni ce se va întâmpla", a declarat Theresa May. Liderul britanic a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la "noi luni şi ani de dispute" politice. "Dacă vom intra pe acest drum, s-ar putea să nu mai părăsim niciodată Uniunea Europeană", a atras atenţia Theresa May.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
premier,
acord,
demitere,
marea britanie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.