Prefectul Capitalei, despre şcoli: Analizăm varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 07 octombrie 2025 16 afişări

Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă, anunţă prefectul Capitalei, Andrei Nistor, despre codul roşu de ploi torenţiale din Capitală

,,Bucureştiul se află sub COD ROŞU de ploi torenţiale şi abundente de astăzi, ora 21.00, până miercuri, ora 15:00. În anumite zone, precipitaţiile pot fi mult mai intense decât media prognozată”, anunţă Andrei Nistor.

El afirmă că toate instituţiile responsabile au fost alertate şi sunt pregătite să intervină. Inclusiv Apa Nova este mobilizată pentru a asigura funcţionarea canalizării şi pentru evacuarea rapidă a apei acolo unde este nevoie.

„Situaţia şcolilor: Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Ştiu cât de dificil este pentru părinţi să se adapteze unei eventuale închideri a şcolilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică ⁠părinţii care nu pot ţine copiii acasă vor avea o soluţie alternativă, ⁠ ⁠iar pentru cei care preferă să îşi ţină copiii acasă, absenţele vor fi motivate pe baza solicitării părinţilor. Vom reveni cu informaţii oficiale imediat ce decizia privind şcolile va fi luată. Vă rog să urmăriţi doar canalele oficiale pentru informaţii corecte şi să circulaţi cu prudenţă în această perioadă”, încheie Nistor.

În judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti va ploua torenţial şi abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 80.

..100 şi izolat 120...140 l/mp.

Avertizarea Cod roşu este valabilă de marţi de la ora 21.00 până joi la ora 15.00.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nistor,
prefect,
cod roşu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.