Povestea celui mai periculos CRIMINAL ÎN SERIE din ultimii 70 de ani. A ucis 100 de oameni, DE PLICTISEALĂ

Postat la 06 noiembrie 2018 226 afişări

Fostul asistent medical german, Niels Högel s-a prezentat la cel de-al treilea proces intentat împotriva sa în oraşul Oldenburg, unde şi-a recunoscut 100 de crime.

Povestea celui mai periculos CRIMINAL ÎN SERIE din ultimii 70 de ani. A ucis 100 de oameni, DE PLICTISEALĂ

Potrivit procurorilor, fostul asistent medical le administra pacienţilor medicamente provocându-le insuficienţă cardiacă sau colaps circulator şi apoi încerca să-i resusciteze, toate acestea pentru a-şi impresiona colegii, sau pentru că era plictisit. Fostul asistent este considerat cel mai periculos criminal în serie de la încheierea celui de-Al doilea Război Mondial. Investigatorii au concluzionat că ar putea exista mai mult de 100 de victime, dar acestea au fost incinerate.

 

Fostul asistent medical, Niels Högel a recunoscut marţi că a ucis 100 de pacienţi, în prima zi a celui de-al treilea proces deschis împotriva sa în oraşul Oldenburg din Germania, relatează BBC.

Niels Högel, în vârstă de 41 de ani, a administrat doze fatale de medicamente pacienţilor aflaţi în grija sa în două spitale din nordul Germaniei.

Conform procurorilor, motivul acestuia era să îşi impresioneze colegii, după ce resuscita pacienţii cărora le provoca stop cardiac. Niels a recunoscut că a săvârşit climele „din plictiseală” şi că le dădea pacienţilor medicamente care le provocau insuficienţă cardiacă sau colaps circulator şi apoi încercarca să-i resusciteze.

Întrebat la începutul procesului dacă recunoaşte acuzaţiile care îi sunt aduse, acesta a declarat că le admite „mai mult sau mai puţin”. La proces au participat şi rudele victimelor fostului asistent medical: "Am luptat timp de patru ani pentru acest proces şi aşteptăm ca Högel să fie condamnat pentru încă 100 de crime", a declarat  Marbach, al cărui bunic a fost ucis de Högel.

În urma primului proces, deschis în anul 2008, acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare după ce i-a injectat medicamente neprescrise unui pacient din oraşul Delmenhorst.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
criminal,
serie,
ucidere,
oameni,
poveste

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.