Ponta despre folosirea infograficului ZF, fără citarea sursei: Dacă e vreo greşeală, ne cerem scuze!

Postat la 23 iulie 2014 65 afişări

Premierul Ponta a declarat, după ce marţi a prezentat un material al Guvernului cu un infografic publicat anterior de Ziarul Financiar, dar nu a citat sursa graficului, că este important că Guvernul a pus date corecte la dispoziţia publicului şi că, dacă este vreo greşeală, Executivul îşi cere scuze

Ponta despre folosirea infograficului ZF, fără citarea sursei: Dacă e vreo greşeală, ne cerem scuze!

 Marţi seara, premierul Victor Ponta a folosit, în prezentarea acelui material, reprezentând bilanţul la doi ani de activitate, un infografic publicat de Ziarul Financiar pe 9 iulie 2014, care ilustrează scăderea randamentelor la titlurile de stat în lei, fără să citeze însă sursa infograficului.

Miercuri, la solicitarea jurnaliştilor de a explica de ce a folosit infograficul fără să citeze sursa, respectiv Ziarul Financiar, premierul a afirmat că importantă este corectitudinea datelor prezentate.

"Acum, orice facem, tot nu-i bine! Că nu punem date... am pus toate datele la dispoziţie, tot nu-i bine! Eu cred că mi-am făcut datoria să explic cum stăm din punct de vedere economic, financiar şi bugetar. Dacă e vreo greşeală, sigur că da, ne cerem scuze, dar eu cred că datele care sunt la dispoziţie - şi important e că nu sunt greşite acele date - au dovedit faptul că putem să introducem măsura reducerii contribuţiilor de asigurări sociale, să o facem sustenabilă", a spus Ponta.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ponta-despre-folosirea-infograficului-zf-fara-citarea-sursei-daca-e-vreo-greseala-ne-cerem-scuze-12963567
12963567
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.