British Airways îşi menţine zborurile către Tel-Aviv, în ciuda recomandărilor AESA
Compania aeriană British Airways şi-a menţinut zborurile prevăzute pentru miercuri către Tel-Aviv, în pofida recomandării Agenţiei Europene pentru Securitate Aeriană (AESA) de a nu mai deservi până la noi ordine aeroportul internaţional Ben Gurion.
"Noi funcţionăm normal. Siguranţa şi securitatea sunt principalele noastre priorităţi şi continuăm să urmărim situaţia cu atenţie", a explicat un purtător de cuvânt al companiei britanice pentru AFP.
British Airways are două zboruri Londra-Tel-Aviv prevăzute pentru miercuri. Primul a decolat în cursul dimineţii din capitala britanică, iar al doilea va pleca la ora locală 22.30 (00.30 ora României).
AESA a comunicat recomandarea sa cu câteva ore după decizia Agenţiei Federale Americane pentru Aviaţie (FAA) de a interzice pentru 24 de ore companiilor americane să efectueze zboruri către sau dinspre Israel, după ce o rachetă lansată din Gaza a aterizat într-o localitate situată în apropierea aeroportului internaţional din Tel-Aviv.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











