Polonia vrea să aibă un cuvânt de spus în legătură cu soluţionarea conflictului din Ucraina

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 05 noiembrie 2014 38 afişări

Polonia consideră că este necesar să participe la "orice conversaţie serioasă" despre modul de a pune capăt conflictului în estul Ucrainei, declară şeful diplomaţiei Grzegorz Schetyna într-un interviu publicat miercuri.

"A vorbi despre Ucraina fără Polonia este ca şi cum s-ar vorbi despre lucruri privind Libia, Algeria, Tunisia sau Maroc fără Italia, Franţa, Spania", a declarat Schetyna pentru cotidianul Gazeta Wyborcza.

El se referă la summitul de la Milano, care a avut loc la jumătatea lui octombrie, când Polonia nu a luat parte la discuţiile dintre liderii europeni şi preşedintele rus Vladimir Putin.

"La Milano nu a existat nicio conversaţie serioasă despre Ucraina, deoarece lipsea voinţa de a purta una, mai ales la una dintre părţi", a spus Schetyna.

"Cel mai bun mod de a soluţiona problemele ucrainene este formatul de la Weimar - Franţa, Germania, Polonia -, deoarece cunoaştem cel mai bine situaţia şi avem cea mai mare experienţă", a declarat ministrul polonez, apreciind că "formatul normand" - Germania-Franţa-Rusia-Ucraina - este "ineficient, aşa cum mărturisesc participanţii-înşişi".

"S-a încercat oxigenarea acestui format la Milano, prin participarea italienilor şi britanicilor, dar acest lucru nu a mers", a mai declarat Schetyna. El a salutat, altfel, solidaritatea manifestată de europeni faţă de menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei în cadrul ultimului Consiliu al miniştrilor Afacerilor Externe, la Luxemburg.

"Situaţia în Ucraina a arătat că, dacă Europa nu este în măsură să definească o problemă şi să o înfrunte, această problemă va veni singură la Europa", a rezumat el.

Evocând aspiraţia pe care i-o atribuie lui Putin de revenire la o lume "bipolară", ministrul polonez a apreciat că o asemenea întoarcere în timp este imposibilă. Iar dacă totuşi se va produce, a adăugat el, va avea loc "fără participarea Rusiei, deoarece există alţi candidaţi care să joace acest rol" într-un tandem al unor superputeri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POLONIA,
UCRAINA,
RUSIA
/actualitate/polonia-vrea-sa-aiba-un-cuvant-de-spus-in-legatura-cu-solutionarea-conflictului-din-ucraina-13493424
13493424
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.