PNL nu renunţă la alegerea primarilor în două tururi. Orban mizează pe 173 de voturi în Cameră

Autor: Luiza Paraschivu Postat la 30 decembrie 2019 86 afişări

PNL nu renunţă la alegerea primarilor în două tururi. Orban mizează pe 173 de voturi în Cameră

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în Vâlcea, că proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi va fi dezbătut, din nou, în Parlament, după 1 februarie. Potrivit acestuia, proiectul ar putea trece în Camera Deputaţilor cu 173 de voturi, cu 8 voturi mai multe decât este necesar.

„Este în dezbaterea parlamentului. Când va reîncepe sesiunea parlamentară, după 1 februarie, se poate relua discuţia. În ceea ce ne priveşte, avem proiect de lege şi noi susţinem acest proiect de lege, iar în baza evaluării pe care am făcut-o, există posibilitatea condiţiilor unei mai bune mobilizări a parlamentarilor care susţin alegerea primarilor în două tururi, în aşa fel încât acest proiect să fie adoptat în Camera deputaţilor. E nevoie de 165 de voturi şi, din evaluarea care am făcut-o, putem să mobilizăm în jur de 172-173 de parlamentari”, a declarat Ludovic Orban, în judeţul Vâlcea.

Premierul a mai adăugat că se fac pregătiri intense şi pentru desemnarea candidaţilor care vor intra în cursa pentru alegerile locale.

„Noi avem un calendar, un calendar de desemnare. Obiectivul nostru este ca până la data de 1 martie să avem stabiliţi candidaţii la funcţia de primar în toate localităţile din România”, a spus Ludovic Orban.

Potrivit premierului, candidatul pentru Primăria capitalei ar putea fi selectat şi de la alt partid, nu doar de la PNL.

„Se va face o analiză. Vom efectua un sondaj de opinie cu reprezentativitate şi la nivelul Bucureştiului, dar şi la nivelul fiecărui sector. Vom testa candidaţii noştri. De asemenea, vom testa şi alţi candidaţi şi vom lua o decizie în funcţie de datele pe care le vom obţine din această amplă analiză sociologică. Testăm toţi potenţialii candidaţi. Sunt diferite scenarii”, a mai declarat Ludovic Orban.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primari,
voturi,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.