PNL cere ca Sebastian Ghiţă să se recuze de la şedinţa de luni a Comisiei de control SRI

Autor: Andi Manciu Postat la 03 februarie 2015 48 afişări

Parlamentarii PNL Cezar Preda şi Teodor Atanasiu, membri în Comisia de control al SRI, au declarat, marţi, că deputatul PSD Sebastian Ghiţă ar trebui să se recuze de la discuţiile privind scandalul în care este implicat, alături de Florian Coldea.

"Ne vom întâlni luni să discutăm, sperăm în absenţa domnului Ghiţă, care este în conflict de interese şi care nu se va prezenta la Comisie, şi vom face tot ceea ce e de făcut, adică o anchetă", a declarat senatorul PNL Teodor Atanasiu.

El a menţionat că ancheta comisiei priveşte doar "legalitatea modului în care SRI îşi desfăşoară activitatea", nu şi pe marginea anchetei interne a Serviciului dispusă în urma declaraţiilor Elenei Udrea.

De asemenea, deputatul PNL Cezar Preda a menţionat că, în cazul discuţiilor din Comisia SRI care îl privesc şi pe Sebastian Ghiţă, acesta să nu participe.

El a adăugat că actualul director interimar al SRI, Florian Coldea, se va prezenta luni la audieri.

Directorul interimar al SRI Florian Coldea va fi audiat în 9 februarie, la ora 10.00, de Comisia parlamentară de control al SRI, printre temele discuţiilor aflându-se acuzaţiile Elenei Udrea şi situaţia generată de demisia lui George Maior de la conducerea Serviciului.

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii a stabilit ca până la data audierii reprezentanţii SRI să pună la dispoziţia Comisiei informaţiile necesare.

Conform unui comunicat al comisiei, temele audierii vor fi: "perspectivele de evoluţie ale principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României in anul 2015 şi pregătirea SRI pentru contracararea acestor riscuri; analiza situaţiei generate de demisia lui George Maior din funcţia de director al SRI; analiza situaţiei generate de afirmaţiile/acuzaţiile la adresa SRI şi a conducerii interimare a SRI, apărute în spaţiul public in ultimele zile".

Un alt subiect care va fi discutat de comisie cu membrii conducerii SRI va fi "analiza impactului modificărilor legislative din ultima perioadă asupra activităţii SRI".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GHIŢĂ,
COMISIE,
SRI
/actualitate/pnl-cere-ca-sebastian-ghita-sa-se-recuze-de-la-sedinta-de-luni-a-comisiei-de-control-sri-13801083
13801083
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.