Plimbări ca în poveşti, cu trăsuri mânate de vizitii, într-un mare oraş din vestul ţării

Postat la 01 august 2017 123 afişări

Consilierii locali municipali au dat undă verde proiectului de hotărâre ce vizează Regulamentul de desfăşurare a transportului de agrement cu trăsuri în municipiul Arad, proiect realizat la iniţiativa fostului consilier local municipal Geanina Pistru şi a consilierului local municipal Bogdan Boca.

Plimbări ca în poveşti, cu trăsuri mânate de vizitii, într-un mare oraş din vestul ţării

„Hotărârea reglementează transportul pentru firmele care au cai şi trăsuri. Aici avem nişte condiţii foarte clare, trebuie să fie autorizate, caii să fie în regulă, trăsura să aibă utilajele, ataşamentele, totul la un anumit standard. Trăsurile de la Zilele Aradului erau doar în mare parte aşa, nu erau reglementate. Şi ca să evităm situaţii cum au fost la Zilele Aradului când veneau anumiţi prestatori de serviciu de genul ăsta, o să avem doar firme care sunt autorizate. Sunt mai multe firme înregistrate la Registrul Comerţului, noi am luat codul CAEN de acolo. Pentru a evita probleme, am făcut aceste specificări în regulament”, ne-a spus consilierul local municipal Bogdan Boca.

Ragulamentul prevede un anumit tip de hamuri, un anumit tip de uniformă pentru vizitiu, iar curăţenia trebuie asigurată de proprietarii trăsurilor şi ai animalelor.  În cazul nerespectării celor stipulate în regulament, se vor da amenzi de până la 1500 lei.

Plecarea cu trăsurile se va face în fiecare sâmbătă şi duminică, din faţa Palatului Cultural şi va urma un traseu prestabilit prin centrul Aradului. Momentan nu se ştie exact data de când acest serviciu va fi disponibil în Arad, însă consilierul local municipal Bogdan Boca ne-a spus că regulamentul va intra în vigoare la 10 zile de la ziua aprobării lui (28 iulie), după care o să mai dureze aproximativ 2 săptămâni până ce se realizează toată documentaţia necesară.

„Noi am fi vrut să inaugurăm plimbările mult mai repede anul acesta, însă a fost o problemă cu transparenţa, căci la transparenţă se necesită 45 de zile”, ne-a spus Boca.

Cititi mai multe pe www.banatulazi.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.