Piloţii Lufthansa intră în grevă marţi, pe zboruri de lung curier cu plecare din Frankfurt

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 29 septembrie 2014 44 afişări

Sindicatul piloţilor Cockpit a anunţat luni o grevă de 15 ore care va avea loc marţi, în cadrul grupului aerian german Lufthansa, vizând zborurile de lung curier cu plecare de pe aeroportul din Frankfurt (vest).

"Piloţii Lufthansa vor înceta lucrul pe 30 septembrie începând de la ora (locală) 8.00 (9.00, ora României) şi până la ora (locală) 23.00 (miercuri, 0.00, ora României) pe zborurile de lung curier asigurate de către avioane de tip Airbus A380, Boeing B747, Airbus A330 şi Airbus A340 şi nu vor opera niciun zbor cu plecare de pe aeroportul din Frankfurt", se arată într-un comunicat.

"Având în vedere faptul că conducerea Lufthansa nu a prezentat încă vreo ofertă în vederea unui compromis, ne vedem obligaţi să luăm măsuri suplimentare", subliniază sindicatul, care se declară totodată deschis unor negocieri.

Cockpit a avertizat joi că intenţionează să organizeze alte greve, după un nou eşec al unor negocieri cu conducerea grupului Lufthansa asupra modalităţilor de ieşire la pensie a piloţilor.

Aceasta va fi a patra grevă organizată de către sindicat de la sfârşitul lui august încoace.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
GREVĂ,
AVIAŢIE
/actualitate/pilotii-lufthansa-intra-in-greva-marti-pe-zboruri-de-lung-curier-cu-plecare-din-frankfurt-13354341
13354341
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.