Piaţa smartphone: Android se menţine lider, Apple scade uşor, Windows câştigă teren

Autor: Vlad Popescu, Ioana Nita Postat la 11 august 2013 69 afişări

Sistemul de operare Android dezvoltat de Google continuă să domine piaţa smartphone-urilor, cu o cotă de piaţă de aproape 80% în trimestrul al doilea, în timp ce Apple iOS s-a menţinut pe locul al doilea, iar Windows Phone a obţinut o creştere puternică, dar rămâne cu mult în urmă.

Piaţa smartphone: Android se menţine lider, Apple scade uşor, Windows câştigă teren

Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 51,3% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, de la 156,2 milioane la 236,4 milioane unităţi livrate, faţă de 216,3 milioane în primele trei luni ale anului. Astfel, 79,3% din smartphone-urile vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea sunt echipate cu sistemul de operare Android, faţă de 69,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare IDC.

Creşterea Android se datorează în principal lansării vârfului de gamă Samsung Galaxy S4 şi ascensiunii puternice a grupului sud-coreean LG, dar şi a producătorilor chinezi low-cost Huawei, Lenovo şi ZTE. Ca volum, Android a înregistrat o creştere de 73,5% a vânzărilor, de la 108 milioane la 187,4 milioane unităţi. Apple iOS, sistemul de operare prezent pe modelele iPhone, a înregistrat o scădere a cotei de piaţă de la 16,6% la 13,2%, în timp ce volumul livrărilor a urcat cu 20%, de la 26 milioane la 31,2 milioane unităţi.

"Declinul înregistrat de iOS în trimestrul al doilea a fost determinat de evoluţia ciclică a iPhone. Având în vedere că nu a fost lansat niciun produs nou de la debutul iPhone 5, acum aproape un an, cota de piaţă a Apple a fost vulnerabilă la apariţia noilor modele ale companiilor concurente. În următoarea perioadă sunt aşteptate atât un nou iPhone, cât şi o nouă versiune a iOS, astfel că Apple este bine poziţionată să recupereze din cota de piaţă în a doua parte a acestui an", comentează Ramon Llamas, director de cercetare la IDC. Llamas notează că Windows Phone a depăşit pentru prima dată livrările BlackBerry în primele trei luni ale acestui an, iar trendul a continuat în trimestrul al doilea.

Windows Phone, platforma mobilă dezvoltată de Microsoft, a înregistrat o cotă de piaţă de 3,7% în trimestrul al doilea, în urcare de la 3,1% cu 12 luni în urmă, în timp ce livrările s-au majorat cu 77,6%, de la 4,9 milioane la 8,7 milioane de smartphone-uri. Principalul motor de creştere al Windows Phone a fost Nokia, care a generat peste 80% din vânzările platformei Microsoft în trimestrul al doilea, se arată în comunicatul IDC.

Fostul lider BlackBerry îşi pierde însă relevanţa, cu o scădere puternică a cotei de piaţă, de la 4,9% la 2,6%, şi un declin de 11,7% al vânzărilor, de la 7,7 milioane la 6,8 milioane de unităţi.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/piata-smartphone-android-se-mentine-lider-apple-scade-usor-windows-castiga-teren-11244331
11244331
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.