Peste 389.000 de fermieri au primit plăţi în avans de 439,4 milioane euro

Autor: Departamentul Economic Postat la 21 octombrie 2019 68 afişări

Peste 389.000 de fermieri au primit plăţi în avans de 439,4 milioane euro
Peste 389.000 de fermieri au primit plăţi în avans de 439,4 milioane...

Până la data de 20 octombrie au fost plătiţi 389.546 fermieri, în cadrul campaniei de plăţi în avans pentru anul 2019, suma autorizată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

APIA precizează că între 16 octombrie şi 30 noiembrie se pot efectua plăţi în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
APIA,
PLATI,
avans,
fermieri,
primire
Business „la cheie”. Cum poţi să îţi deschizi o afacere în regim de franciză în România şi de ce investiţii este nevoie Business „la cheie”. Cum poţi să îţi deschizi o afacere în regim de franciză în România şi de ce investiţii este nevoie

Un concept gata stabilit, un model de business confirmat, precum şi un brand puternic sunt câteva dintre avantajele deschiderii unei afaceri în regim de franciză. Ce înseamnă să preiei o afacere „la cheie” în România au povestit pentru Business MAGAZIN reprezentanţii a câteva dintre cele mai dinamice businessuri de pe această piaţă.

vezi continuarea
ZF.ro
ÎN SFÂRŞIT! Şoferii sunt în extaz: Cel mai aşteptat proiect de infrastructură din Bucureşti a primit undă verde ÎN SFÂRŞIT! Şoferii sunt în extaz: Cel mai aşteptat proiect de infrastructură din Bucureşti a primit undă verde
România este înconjurată. PERICOL major la graniţă. Ce se poate întâmpla în Moldova, Bulgaria, şi Ungaria. Nimeni nu se aştepta să se întâmple aşa devreme
ProMotor.ro
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
Video : Și-a cumpărat o mașină SECOND-HAND, dar în service mecanicii i-au dat VESTEA
Descopera.ro
O descoperire EXTRAORDINARĂ scoate la iveală cum Biblia a schimbat istoria cu o MINCIUNĂ uriaşă. ''Dovezile sunt uluitoare'' O descoperire EXTRAORDINARĂ scoate la iveală cum Biblia a schimbat istoria cu o MINCIUNĂ uriaşă. ''Dovezile sunt uluitoare''
MAŞINILE electrice sunt mai PERICULOASE decât s-a crezut. Ce nu spune niciunul dintre marii producători
Japonezii au luat o decizie ULUITOARE care stârneşte PANICĂ la nivel mondial. ''Şi dacă îl scapă de sub control...'' - VIDEO
Go4it.ro
S-a lansat un nou telefon HUAWEI cu tot cu aplicaţii de la GOOGLE! Cât este de performant şi de ce are un preţ atât de MIC S-a lansat un nou telefon HUAWEI cu tot cu aplicaţii de la GOOGLE! Cât este de performant şi de ce are un preţ atât de MIC
Lupta 5G. Ce dispozitive pregătesc Apple, Samsung, Huawei, Xiaomi şi Nokia pentru 2020
TESLA ataca BMW, Audi şi VW chiar la ei acasă! Ce planuri are Elon Musk pentru piaţa din EUROPA
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.