Pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite se adaugă un an de vechime în muncă, lege promulgată

Autor: Alexandru Costea, Mediafax Postat la 13 noiembrie 2019 2151 afişări

Pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite se adaugă un an de vechime în muncă, lege promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care se adaugă patru luni de vechime în muncă la stagiul de cotizare la pensie pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite după data de 1 aprilie 2001.

Şeful statului a semnat decretul de promulgare pentru Legea de modificare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, legea prevede: "Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează: 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă".

Forma anterioară a actului normativ prevede câte trei luni adăugate la stagiul de cotizare la pensie pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.