PDL şi fiii: reuşeşte dreapta să se unifice?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 05 august 2012 29 afişări

După luptele intense de orgolii ce au însoţit în ultimul an formaţiunile care îşi revendică succesiunea PDL, campania comună pro-Băsescu pentru referendum a reuşit, cel puţin în principiu, să unifice Dreapta, sub forma unei viitoare alianţe electorale.

La această alianţă vor participa PDL, Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Noua Republică a lui Mihail Neamţu, PNŢCD aripa Aurelian Pavelescu, Fundaţia Creştin-Democrată a lui Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi. Formaţiunile au convenit să-şi păstreze identitatea politică şi să prezinte un program de guvernare şi candidaţi comuni pentru alegerile parlamentare.

Punctul de pornire al alianţei este conştiinţa că nici PDL, nici ceilalţi nu pot reuşi să câştige separat suficiente mandate parlamentare încât să asigure o opoziţie solidă la USL. Mai departe însă, pasul spre recâştigarea guvernării ar urma să fie făcut printr-o alianţă în Parlament cu PPDD, UDMR şi UNPR, precum şi cu oameni din PNL şi PSD. De aici ar putea apărea conflicte între cei care susţin o dreaptă pură, fără participarea pedeliştilor percepuţi drept corupţi şi fără compromisuri cu "soluţiile imorale" acceptate de guvernările precedente, şi cei care susţin că prioritatea zero e recâştigarea puterii cu orice preţ moral.

O altă sursă de conflicte ar putea apărea între liderii formaţiunilor, având în vedere personalităţile puternice ale unor Mihail Neamţu sau MRU şi ambiţia formaţiunilor de a revendica fiecare pentru sine statutul de "adevărata dreaptă", dar şi dorinţa membrilor vechi ai PDL de a nu se subordona unor nou-veniţi fără popularitate în partid, ca Monica Macovei şi Cristian Preda, sau unor politicieni ca MRU sau Neamţu, care nici măcar nu sunt membri ai PDL.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/pdl-si-fiii-reuseste-dreapta-sa-se-unifice-9922611
9922611
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.