ParkLake a semnat cu Zara şi H&M

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 17 iunie 2015 584 afişări

ParkLake, proiect dezvoltat în parteneriat de Sonae Sierra şi Caelum Development, în sectorul 3 din Bucureşti, reprezintă o investiţie de 180 de milioane euro şi se va deschide în 2016. Lucrările de construcţie sunt în derulare, etapa de lucrări structurale fiind într-o fază avansată, iar deschiderea este programată pentru 2016. Pe parcursul diferitelor etape de dezvoltare, pe şantier vor lucra între 500 şi 2.000 de lucrători. Odată cu deschiderea sa, centrul comercial va crea alte 2.000 de noi locuri de muncă directe.

ParkLake a semnat cu Zara şi H&M

Până în prezent, ParkLake a semnat contracte şi/sau a angajat peste 70% din suprafaţa închiriabilă (GLA), suprafaţă care cuprinde mai mult de 200 de magazine şi 2.600 de spaţii de parcare în subteran.

Centrul comercial ParkLake este amplasat în una dintre zonele cu cea mai mare densitate a populaţiei din Bucureşti. ParkLake se va situa în vecinătatea Lacului Titan şi în apropiere de Parcul IOR, adresându-se unui număr de 1,5 milioane de locuitori.

ParkLake a semnat contracte cu Zara, Bershka, Massimo Dutti, Stradivarius, Pull & Bear, Zara Home şi Oysho, branduri ale grupului spaniol Inditex, precum şi cu H&M, Koton, Maxitoys şi Maxbet. Mall-ul va găzdui un hipermarket Carrefour, şi va avea o suprafaţă de 70.000 m2 GLA, cu peste 200 de magazine, inclusiv 23 de restaurante şi un cinematograf multiplex. H&M va ocupa 2.700 mp, iar Inditex circa 6.000 mp.

Ingo Nissen, managing director Sonae Sierra, responsabil pentru proiectele de dezvoltare din România, declară: „Lucrările de construcţie la ParkLake progresează rapid”.

David Sharkey, CEO Caelum Development CEO, a adăugat: „Procesul de închiriere face mari progrese, deşi suntem cu un an înaintea deschiderii din 2016”.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/parklake-a-semnat-cu-zara-si-h-m-14464260
14464260
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.