Banca Greciei: Eşecul negocierilor cu creditorii va duce la default şi ieşirea ţării din zona euro

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 17 iunie 2015 243 afişări

Banca centrală a Greciei a avertizat miercuri că ţara va intra pe drumul dureros al incapacităţii de plată şi al ieşirii din zona euro, dacă Guvernul şi creditorii internaţionali nu vor reuşi să ajungă la un acord referitor la reforme.

Contracţia economică se va accelera probabil în trimestrul al doilea, iar agravarea crizei a determinat retragerea din băncile elene a circa 30 de miliarde de euro în perioada octombrie 2014-aprilie 2015, potrivit băncii centrale.

"Incapacitatea de a ajunge la un acord ar marca începutul unui drum dureros care va duce iniţial la defaultul Greciei şi în ultimă instanţă la ieşirea ţării din zona euro şi, cel mai probabil, din Uniunea Europeană", se arată într-un raport al Băncii Greciei.

Potrivit instituţiei financiare, acordul cu partenerii internaţionali are o importanţă istorică care nu poate fi ignorată.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Statul elen mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie la sfârşitul lunii iunie. Grecia trebuie să plătească FMI în această luni datorii scadente în valoare de 1,6 miliarde de euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
CRIZĂ,
/actualitate/banca-greciei-esecul-negocierilor-cu-creditorii-va-duce-la-default-si-iesirea-tarii-din-zona-euro-14463801
14463801
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.