Papa Francisc anunţă un posibil dezastru. "A fost ales de popor, iar apoi şi-a distrus poporul"

Postat la 24 ianuarie 2017 66051 afişări

Papa Francisc a denunţat toate violenţele de inspiraţie religioasă în timpul vizitei sale de duminică la principala sinagogă din Roma, arătându-se solidar faţă de cea mai veche comunitate evreiască din diaspora, în semn de preietenie interreligioasă, într-o perioadă marcată de atacuri islamiste.

Papa Francisc anunţă un posibil dezastru. "A fost ales de popor, iar apoi şi-a distrus poporul"

În timpul acestei vizite, Papa Francisc a respins toate formele de antisemitism şi a făcut apel la "prudenţă maximă" şi intervenţie rapidă pentru a preveni un alt Holocaust, relatează Associated Press în pagina online.

"Violenţa omului împotriva omului este în contradicţie cu fiecare religie care este demnă de numele său, în special cu cele trei religii monoteiste", a spus Papa Francisc, referindu-se la creştinism, iudaism şi islam.

Într-un interviu acordat ziarului spaniol El Pais, Papa Francisc a mers chiar mai departe, declarând: „Crizele provoacă frică, alarmează. În opinia mea, cel mai bun exemplu de populism european este Germania anului 1933. Un popor care a fost imersat în criză şi îşi căuta identitatea, până ce a apărut acest lider carismatic, care a promis să-i redea identitatea. Dar le-a dat o identitate distorsionată şi cu toţii ştim ce s-a întâmplat. Hitler nu a furat puterea. A fost ales de popor, iar apoi şi-a distrus poporul”, a punctat Papa Francis, în interviul citat de RT.com.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.