Pandemia de COVID-19 îi afectează chiar şi pe cei mai puternici. Unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume închide peste 1.800 de unităţi

Autor: Andra Stroe Postat la 22 aprilie 2020 821 afişări

Pandemia de COVID-19 îi afectează chiar şi pe cei mai puternici. Unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume închide peste 1.800 de unităţi

Lanţul hotelier Marriott International Inc. a fost nevoit să închidă aproximativ 25% din cele 7.300 de unităţi la nivel global, dintre care aproximativ 1.000 se află în SUA. Acest lucru a afectat de asemenea echipa de zeci de mii de angajaţi ai companiei, scrie Bloomberg.

Ceea ce urmează va depinde în primul rând de cât de mult timp se vor păstra măsurile de distanţare socială, dar este un lucru cert că pandemia va schimba experienţa de a sta într-un hotel.

Marriott lucrează la noi modalităţi de a proteja oaspeţii şi angajaţii hotelului, a declarat luni Arne Sorenson, directorul executiv al Marriott, pentru Bloomberg Television. Măsurile includ, printre altele, protocoale de curăţare mai riguroase, obligativitatea ca angajaţii să poarte măşti.

„Sper ca aceste lucruri să nu fie permanente, ci să ajute la îmbunătăţirea comunicării şi să vă ajute să fiţi în siguranţă în hotelurile noastre, indiferent că lucraţi acolo sau sunteţi doar cazaţi", a spus Sorenson. El a petrecut o bună parte din ultimele două luni administrând cea mai gravă criză din istoria companiei. Pandemia a oprit călătoriile şi a lovit puternic industria ospitalităţii.

Marriott preconizează că va raporta o scădere de 60% a veniturilor/cameră în martie, la nivel internaţional. Dar rezultatele ar putea să se înrăutăţească.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
marriott,
hotel

ALEPH STORY: Florin Cîţu promite salarii mai mari. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.