Gibellina a fost distrusă complet în urma cutremurului din 15 ianuarie 1968, care a lovit Valea Belice şi a provocat moartea a aproape 300 de persoane, rănirea a peste 1.000 şi strămutarea a circa 100.000 de oameni. În loc să reconstruiască oraşul pe acelaşi loc, autorităţile au luat o decizie neobişnuită: ruinele au fost acoperite cu beton, într-o lucrare monumentală realizată de artistul Alberto Burri, arată CNN.

Rezultatul este „Grande Cretto”. O suprafaţă de aproape 86.000 de metri pătraţi, formată din blocuri de beton separate de „străzi” care urmează traseul vechiului oraş. Practic, Gibellina a devenit un „Pompeii modern”: nu conservat de natură, ci intenţionat „îngheţat” pentru a păstra memoria tragediei.

Cutremurul a lovit pe neaşteptate, după mai multe replici, culminând cu unul de 6,4 grade pe scara Richter. Oraşul a fost distrus în câteva secunde. „A fost complet neaşteptat”, îşi aminteşte un localnic. „Cutremurul a fost doar prima catastrofă. După aceea, am fost abandonaţi de toţi.” În primele luni, statul a oferit chiar bani pentru ca locuitorii să plece din zonă. Mulţi au emigrat.

Noua Gibellina a fost construită la aproximativ 30 de minute distanţă, într-o zonă mai accesibilă, aproape de infrastructură.

Oraşul a fost gândit modernist, cu străzi largi şi arhitectură experimentală, dar fără centrul tradiţional italian. Iar rezultatul a fost un oraş perceput de mulţi drept „străin” şi dificil de adaptat.

Pentru a reda identitatea comunităţii, autorităţile au ales o soluţie atipică: au invitat artişti din întreaga lume să contribuie la reconstrucţie. „În faţa uitării, au ales să renască oraşul prin artă”, explică reprezentanţii locali. În timp, Gibellina a devenit un veritabil muzeu în aer liber, cu peste 5.500 de opere de artă contemporană, de la sculpturi monumentale la instalaţii şi arhitectură experimentală. „Ce s-a întâmplat aici este incredibil”, spun localnicii care au trăit tranziţia de la distrugere la renaştere culturală.

Astăzi, Gibellina are aproximativ 3.000 de locuitori şi a fost desemnată prima Capitală a Artei Contemporane din Italia. „Grande Cretto” rămâne piesa centrală: un loc care marchează distrugerea, dar şi imposibilitatea de a uita. „Este o operă care nu vorbeşte despre moarte, ci despre viaţă”, spun cei implicaţi în proiect. Deşi oraşul se confruntă încă cu depopulare şi dificultăţi economice, autorităţile speră că statutul cultural din 2026 va atrage noi vizitatori şi artişti.