Opinie Cristian Hostiuc, ZF: De la devalizarea băncilor de stat s-a trecut la devalizarea internă şi privată a băncilor private. Care este mult mai mare, mai rea şi mai ascunsă. Plus că e dată cu parfum de lux
Apariţia în această toamnă a dosarelor fraudelor din bănci, episodul 1, 2 şi câte vor mai urma, readuce în discuţie o problemă pe care o credeam uitată, menţionată doar în anuarele financiare: "devalizarea băncilor".
Dacă în urmă cu 15-18 ani am văzut cum s-au devalizat băncile de stat - Bancorex, Banca Agricolă şi câteva bănci private, cu acţionari români, fie de stat, fie privaţi - Banca Dacia Felix, Albina, Bankcoop, Credit Bank, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont - acum ies la iveală scheleţi ascunşi în bănci private, cu acţionari privaţi străini - grupuri financiare internaţionale. Aici nu s-ar fi gândit nimeni să caute prin dulapuri, având în vedere reputaţia afişată şi susţinută aproape în orice discurs. Devalizarea a ajuns şi la ei. Întrebarea este cât s-a ştiut şi până la ce nivel. Acţionarii, din afară, cereau cotă de piaţă şi profit şi li s-a oferit. Dar niciunul dintre acţionari, fie că se află la Viena, Paris, Atena, Londra, nu şi-a pus problema ce se află în spatele creşterii exponenţiale a creditării. Sau nu-şi pune problema acum ce se află în spatele vânzării creditelor la discount-uri de 50-98%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













