OMV Petrom renunţă la 250 de sonde şi 1200 de angajaţi

Postat la 10 august 2016 160 afişări

OMV Petrom renunţă la 250 de sonde şi 1200 de angajaţi

OMV Petrom va renunţa în acest an la 250 de sonde ineficiente, din cele 7600 pe care le are şi renunţă la 1200 de angajaţi din sectorul upstream, scrie Ziarul Financiar.

Anul trecut compania a oprit 350 de sonde, au anunţat oficialii grupului la conferinţa de presă de miercuri.

Numărul angajaţilor este, la finele primului semestru, de 15.237 de persoane.

Producţia de ţiţei şi gaze înregistrată la nivelul grupului a fost de 32,08 mil barili echivalent petrol (bep). În Romania, producţia totală de ţiţei şi gaze a fost de 30,5 milioane bep, în scădere cu 3% faţă de perioada similară a anului trecut. Producţia de ţiţei din România a fost de 13,30 milioane barili, cu 4% mai mica fata de aceeaşi perioadă a anului trecut , în principal din cauza declinului natural al zăcămintelor şi a impactului condiţiilor meteorologice. Producţia de gaze s-a redus cu 1%, până la 17,21 milioane barili echivalent petrol, din cauza declinului principalelor zăcăminte de gaze – Totea, Bulbuceni, Bustuchin, care nu a putut fi compensată de creşterea adusă de proiectul Lebăda Est din Marea Neagră.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.