OMV Petrom investeşte 30 milioane de euro într-o campanie de foraj offshore în Marea Neagră

Postat la 01 iulie 2019 48 afişări

OMV Petrom investeşte 30 milioane de euro într-o campanie de foraj offshore în Marea Neagră

OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai valoroasă companie listată la bursa românească, a început o campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, şi menţionează că două sonde noi vor fi forate până la finele acestui an, cu investiţii aferente de 30 milioane de euro.

“Perimetrul Istria, aflat în apele de mică adâncime ale Mării Negre, are peste 30 de ani de istorie în producţia de ţiţei şi gaze. Deşi zăcămintele sunt mature şi au atins vârful producţiei cu ani în urmă, investiţiile susţinute şi utilizarea unor soluţii tehnice adecvate ne permit să deblocăm resurse suplimentare şi să compensăm declinul producţiei”, spune Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

Cele două sonde vor fi forate la adâncimi de peste 2.000 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 50 de metri. Sondele vizeazăsuplimentarea producţiei din zăcământul Lebăda Est (ţiţei şi gaze asociate), descoperit în 1979.

Petrom menţionează că această campanie de foraj vine în continuarea proiectelor de investiţii pentru producţia offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: circa 350 de milioane de euro au fost investiţi între 2014 şi 2018, inclusiv pentru forarea a zece noi sonde şi sidetrack-uri, modernizarea sistemului de comprimare a gazelor şi modernizarea instalaţiilor de producţie.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
petrom,
campanie,
marea neagra,
omv petrom

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.