Oana Gheorghiu respinge acuzaţiile privind „vânzarea hoţească” a companiilor de stat
Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, a respins acuzaţiile privind vânzarea „ascunsă” a unor acţiuni ale statului.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a făcut joi precizări despre discuţiile din spaţiul public pe care le consideră dezinformări privind posibile vânzări ale unor pachete de acţiuni deţinute de stat.
Aceasta susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este vorba despre interpretări greşite ale unui document de lucru aflat în prima fază, nu despre decizii guvernamentale.
„Când un politician alege deliberat să răspândească panică şi dezinformare într-un moment politic atât de dificil pentru România, problema nu mai este doar una de atac politic. Ea devine o problemă de iresponsabilitate publică. Ce încearcă astăzi să propage aceşti politicieni despre presupusa ‘vânzare hoţească’ a unor pachete de acţiuni ale statului este un fake news construit deliberat pentru a speria oamenii şi pentru a intoxica spaţiul public”, a transmis Gheorghiu.
Oana Gheorghiu a transmis că nu există nicio decizie finală privind vânzarea sau transferul unor active ale statului.
„Nu, nu există nicio decizie de ‘cadou’ făcut unor fonduri ‘alese din pix’. Raportul pus în discuţie este unul complet exploratoriu. Este o propunere supusă dezbaterii şi, din respect faţă de cetăţeni şi pentru a fi transparenţi, am decis să publicăm acest material direct pe site-ul Guvernului încă din data de 16 aprilie”, a explicat ea.
Vicepremierul a spus că documentul este unul tehnic.
„Aşadar, nimic nu se întâmplă secret sau precipitat. Este doar un document de lucru care prezintă opţiuni, nu decizii: nu conţine evaluări independente, verdictele sunt orientative, recomandarea este ca Guvernul să mandateze studii de fezabilitate pentru companiile identificate, iar abia după realizarea studiilor se revine cu recomandare de decizie pentru fiecare caz. Estimările de venituri sunt prezentate clar ca estimări la preţurile curente de piaţă, nu ca angajamente”, a precizat Gheorghiu.
Aceasta a respins şi ideea că ar exista o evitare a pieţei de capital sau a Bursei de Valori Bucureşti.
„Nu, nu se propune ‘ocolirea Bursei’ şi această interpretare este falsă. Raportul vorbeşte explicit despre companii care ar putea fi eligibile pentru listare parţială la Bursa de Valori Bucureşti, iar comunicarea oficială spune clar că studiile de fezabilitate vor fi comisionate de ministerele tutelare pentru a analiza aceste opţiuni”, a adăugat ea.
Gheorghiu a precizat, de asemenea, că mecanismul accelerated booking „este un mecanism folosit de ani de zile pe pieţele de capital pentru plasamente accelerate către investitori instituţionali”.
„Nu, mecanismul ABB nu este o invenţie obscură sau o fraudă mascată. Accelerated bookbuilding este un mecanism folosit de ani de zile pe pieţele de capital pentru plasamente accelerate către investitori instituţionali; el a fost folosit inclusiv pe companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, de exemplu în tranzacţii cu OMV Petrom prin Fondul Proprietatea”, a spus Gheorghiu.
Vicepremierul a precizat că acest tip de tranzacţie nu reprezintă o formă de abuz, ci o procedură financiară standard.
„Un ABB se adresează în mod tipic investitorilor instituţionali, nu unei oferte publice de retail. Dar asta nu înseamnă ‘furt’, ‘sabotaj’ sau ‘cadou din pix’. Înseamnă un mecanism standard de piaţă, folosit pentru pachete mari, cu reguli, intermediari şi preţ stabilit prin cererea din piaţă, nu prin fanteziile unui partid aflat în campanie”, a scris ea.
Ea a criticat apoi modul în care acest subiect a fost tratat în spaţiul public. Oana Gheorghiu a declarat că procedurile au fost transformate în teorii conspiraţioniste.
„Faptul că unii politicieni decid să transforme proceduri din piaţa de capital în conspiraţii fantasmagorice este o dezamăgire totală. Cine vrea să critice o politică publică are tot dreptul să o facă. Dar cine minte cu bună ştiinţă, vorbind despre ‘escrocherii’, ‘prăduire’ şi ‘avantaje personale’ fără fapte şi fără probe nu face opoziţie responsabilă. Face doar propagandă periculoasă. Fac un apel public la responsabilitate şi decenţă. Ultimul lucru de care România are nevoie astăzi este de ştiri false”, a transmis Oana Gheorghiu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













